Rezumat
Primul Război Mondial, supranumit în istorie și Marele Război, a fost un conflict major al secolului XX, unde au fost implicate nu mai puțin de 25 de țări. În jur de 8.500.000 de oameni au murit şi peste 21.000.000 au fost răniţi. Pe deasupra, populaţia civilă a trudit la făurirea unui număr impresionant de arme, muniţie şi alte necesităţi. Datorită aportului civililor, Primul Război Mondial a fost şi primul „război total“. Pornind de la aceste detalii, în materialul de față am încercat o abordare cât mai succintă, pe înțelesul tuturor, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere medical, a organizării Serviciilor Medicale, inclusiv de Stomatologie, ale forțelor combatante care au activat în cadrul Antantei (sau Puterilor Aliate, cum au mai fost cunoscute în istorie), în timpul acestei uriașe conflagrații mondiale.
Cuvinte cheie: Primul Război Mondial, Antanta, servicii de stomatologie.
6. Italia
În general, se știe că Italia a fost aliatul Imperiului Prusac și al Imperiului Austro-Ungar începând cu anul 1882, dar această țară a avut și planurile sale proprii contra teritoriului austriac din regiunile Trentino, Istria și Dalmația. (1-4)
Concret, în anul 1902, Italia a efectuat un pact secret cu Franța, care a declarat nule datoriile țării față de alianța anterioară. Italia a refuzat să se alipească Armatei Germane și Austro-Ungare la începutul Primului Război Mondial, deoarece alianța ințială cu Germania și Imperiul Austro-Ungar avusese doar un scop defensiv. Caracterul defenisv al acestei alianțe a fost anulat în totalitate, în clipa când Imperiul Austro-Ungar a declarat război Regatului Sebiei. (1-4)
Deși Guvernul Austro-Ungar începuse negocieri serioase pentru a obține dacă nu sprijinul, măcar neutralitatea Italiei promițându-i acesteia Tunisia, Regatul Italian s-a alăturat Antantei, semnând Pactul de la Londra în aprilie 1915, declarând război Puterilor Centrale (Austro-Ungariei în mai 1915 și Prusiei/Germaniei 15 luni mai târziu). (1-4)
În general, pe tot parcurusl războiului, trupele italiene au avut o superioritate evidentă față de trupele austro-ungare însă, acestea au fost destul de slab organizate și aprovizionate pe tot parcursul desfășurării ostilităților astfel încât, începând cu anul 1915, Italia a inițiat 17 ofensive importante pe Frontul Isonzo (partea frontierei italo – austro-ungare de lângă Trieste), însă toate au fost respinse de trupele austro-ungare, care aveau avantajul terenului mai înalt. (1-4)
Trupele Puterilor Centrale de pe Frontul Italian au avut inițiativa aproape tot timpul, producând Armatei Italiene câteva înfrângeri devastatoare pe parcursul desfășurării războiului (vezi Bătălia de la Caporetto din luna noiembrie a anului 1917) și doar capitularea Armatei Germane și Austro-Ungare în fața Armatei Franceze, Engleze și Americane au salvat Italia de la o capitulare umilitoare. (1-4)
Când am discutat despre slaba organizare și aprovizionare a Armatei Italiene din timpul Primului Război Mondial, ne-am referit atât la Serviciile Medicale Militare ale acestei armate, dar și la cele civile, inclusiv la cele de stomatologie, acestea din urmă fiind ca și inexistente la declanșarea ostilităților. (1-5)
Deși, în spitalele militare și civile italiene a existat încă de la începutul războiului o importantă infrastructură, aceasta a fost deservită de un personal destul de slab pregătit. Concret, serviciile de stomatologie, de chirurgie buco-maxilo-facială și de chirurgie plastică și reconstructivă a feței nu și-au găsit loc sub nicio formă în cadrul acestor structuri medicale militare italiene. (1-6)
Dar, odată cu începerea războiului de tranșee, a devenit evident că în cazul leziunilor buco-maxilo-faciale, activitatea medicului chirurg de campanie trebuia susținută de aportul unui medic dentist. (1-6)
În fața unor astfel de evidențe, un număr impresionant de practicieni dentiști civili italieni și-au oferit serviciile Ministerului de Război Italian, pentru a sprijini activitatea Serviciilor Medicale de Campanie ale Armatei Italiene. (1-6)
Lor li s-au alăturat și medicii stomatologi care activau în cadrul Crucii Roșii și ai Ordinului Cavalerilor Sfântului Ioan de Malta. Acești profesioniști s-au alăturat Spitalelor Militare de Campanie Italiene nu doar cu echipamentul lor, dar și cu propriul personal auxiliar: asistenți medicali de stomatologie și tehnicieni dentari. (1-6)
Foarte rapid, cele mai înalte autorități ale Guvernului Italian au decis înființarea unor Servicii Militare de Stomatologie care să funcționeze atât în cadrul Spitalelor Teritoriale Militare, cât și în cadrul Spitalelor Militare de Campanie. (5, 6) Aceste servicii de medicină dentară cuprindeau atât medici dentiști, specialiști în chirurgie plastică și reparatorie a feței, în chirurgie buco-maxilo-facială, dar și asistenți medicali de stomatologie, tehnicieni dentari și brancardieri/infirmieri. (5, 6)
Dacă la începutul ostilităților medicii stomatologi au fost încorporați în Armata Italiană ca simpli soldați, ca urmare a Decretului emis de către Ministerul de Război Italian din data de 6 septembrie 1917, toți medicii dentiști au fost încorporați în structurile medicale ale Armatei italiene având grade de ofițeri. (5, 6) Vârsta unui astfel de voluntar nu trebuia să depășească 46 de ani, iar numărul medicilor dentiști înrolați cu grade de ofițeri în Armata Italiană nu trebuia să depășească cifra de 600. (1-6)
În anul 1917, văzând numărul mare de mutilați de război din rândul soldaților italieni răniți în teribilele confruntări cu trupele Puterilor Centrale, Guvernul Italian a decis înființarea a 3 centre de protezare buco-maxilo-facială care funcționau în cadrul Serviciilor de Stomatologie ale Armatei Italiene, la conducerea fiecărui astfel de centru aflându-se câte un chirurg buco-maxilo-facial francez, știindu-se deja despre extraordinara experiență dobândită de către aceștia pe Frontul de Vest (în această situație, s-a aflat și Dr. Mousis, chirurg buco-maxilo-facial din Bordeaux, Franța, persoană cu o vastă experiență în tratamentul și recuperarea marilor mutilați de război). (5, 6)
Tot aici, trebuie amintită aici și contribuția pe care a avut-o Dr. Henri Joseph Lentulo (despre care deja am amintit în materialul dedicat Serviciilor de Stomatologie ale Armatei Franceze), reputat medic și inventator francez de naționalitate italiană, în conducerea și gestionarea Centrului de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială din Milano, începând cu anul 1918, și despre a cărui activitate am discutat deja în materialul dedicat Serviciilor de Stomatologie ale Armatei Franceze. (5, 6)
Astfel, până la sfârșitul Primului Război Mondial, Guvernul Italian a decis atât formarea unor noi astfel de centre stomatologie și de chirurgie și protezare buco-maxilo-facială, dar și reorganizarea celor deja existente atât în Armata Italiană, dar și în structurile medicale civile și le-au plasat sub comandamentul și controlul Spitalelor Militare Teritoriale. (5, 6)
7. Portugalia
În timpul Primului Război Mondial, Portugalia a participat alături de trupele Antantei, cu un contingent expediționar pe Frontul de Vest (Frontul Francez). (7)
Astfel, Imperiul Prusac (Germania) a declarat război Portugaliei pe data de 9 martie 1916, în timp ce Imperiul Austro-Ungar i-a declarat război 6 zile mai târziu, pe data de 15 martie, în același an 1916. (7)
În ceea ce privește Serviciile Medicale ale Armatei Portugheze pe Frontul de Vest, acestea au fost relativ bine organizate. Referitor la Serviciile de Stomatologie (Medicină Dentară) ale Armatei Portugheze, s-a decis înființarea acestora pe data de 21 august 1917. (5, 6)
O astfel de structură de stomatologie nu trebuia să aibă mai mult de 16 medici, cu vârste până în 45 de ani, toți cu grad de ofițer (cel mai mic grad fiind de locotenent-major), dar trebuia să cuprindă și personalul auxiliar corespunzător (asistenți medicali de stomatologie, tehnicieni dentari, brancardieri/infirmieri), precum și dotarea corespunzătoare atât pentru munca pe teren, cât și în unități sanitare fixe, de tipul spitalelor militare de campanie. (5, 6)
8. Belgia
Situația Belgiei în timpul Primului Război Mondial a fost un pic mai specială. De fapt, Belgia a fost prima țară ocupată de trupele germane, în înaintarea lor victorioasă către teritoriul francez.
Concret, în anul 1914, pentru a-şi pune în aplicare planul de invazie a Franţei, Armata Germană a pătruns în Belgia neutră, devenind astfel ţinta oprobriului public, atunci când veştile despre atrocităţile comise împotriva civililor au apărut în presa internaţională.
Violenţele fizice, violurile, rechizițiile forțate, localitățile distruse, execuțiile sumare au aruncat o pată pe Armata Germană considerată atât de disciplinată, ocuparea Belgiei fiind denumită în propagandă „Violul asupra Belgiei”, iar soldatul german a fost prezentat drept o bestie însetată de sânge, sub porecla „Hunul”. (8, 9)
Mica Belgie a beneficiat de un val imens de simpatie, înfrângerea acesteia fiind folosită în Marea Britanie şi, mai târziu, în S.U.A., pentru a mobiliza tinerii să se înscrie în armată pentru a lupta în Europa, pe Frontul de Vest. (8, 9)
Armata Germană a intrat în Belgia pe data de 4 august 1914. (8, 9) La acel moment, Belgia avea doar 120.500 de soldați sub arme, grupați în 6 divizii și 3.500 de jandarmi. Corpul ofițeresc era cu 2.300 de oameni în minus; 65.000 de rezerviști în vârstă erau dislocați prin garnizoane. (8, 9) Garda Civică, având 46.000 de membri, servea ca poliție în spatele liniilor frontului. (8, 9) Acestora li s-au adăugat circa 18.000 de voluntari, plus 38.000 recruți și voluntari în primele zile de război. Trupele coloniale belgiene nu au fost folosite în Europa, acestea activând doar pe fronturile din Africa. (8, 9)
În urma confruntării cu trupele belgiene, Armata Germană a avut aproximativ 43.000 de soldați scoși din luptă (morți și răniți). Probabil, din pricina acestor frustrări, germanii s-au dedat în prima lună de război la diverse atrocităţi în zonele ocupate, atrocități despre care am amintit anterior. (8, 9)
Practic, aproximativ 5.000 de civili au fost uciși în luna august a anului 1915, în timpul invaziei. Din septembrie 1915, aceste atrocităţi ale Armatei Germane au încetat la ordinele comandanţilor germani, uimiţi şi ei de faptele comise în campanie de proprii soldaţi. (8, 9)
În ceea ce privește organizarea Serviciilor Medicale ale Armatei Belgiene, acestea au fost relativ bine puse la punct. La începerea invaziei Armatei Germane, în luna august a anului 2014, în cadrul Spitalelor Militare din Belgia existau servicii de stomatologie foarte bine organizate. (5, 6)
Astfel, la izbucnirea ostilităților, Dr. Watry, chirurg de batalion în Armata Belgiană în timpul Marelui Război, a prezentat în cadrul Congresului de Stomatologie Interaliat desfășurat la Paris în anul 1916, mai multe aspecte legate de organizarea Serviciilor de Stomatologie ale Armatei Belgiene, astfel (5, 6, 10, 11): „în fiecare divizie a Armatei Belgiene, în partea din față exista un servicu de stomatologie (mobil în timp de război și fix în timp de pace), destul de bine echipat și organizat, fiind deservit de cel puțin 2 medici dentiști militari ofițeri, cu personalul auxiliar corespunzător: asistenți medicali și tehnicieni dentari. În cadrul Spitalelor Militare din La Panne, Cabourg, existau, pe lângă serviciile de stomatologie corespunzătoare, și câte un serviciu de chirurgie plastică și reconstructivă a feței și/sau de chirurgie buco-maxilo-facială”.
Continuând aceste idei ale reputatului medic belgian, însă studiind și alte surse bibliografice, putem preciza faptul că, în cadrul Spitalului Océan de La Panne, pe lângă serviciile anterior menționate, a existat și un important centru de protezare buco-maxilo-facială, având și componentă clinică, și de laborator. (5, 6, 10, 11)
Totodată, în orașul Calais, o importantă bază a Armatei Belgiene, s-a înființat un excelent Centru de Stomatologie și Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, deservit de mai mulți specialiști unde, pe parcursul a 2 ani de război, au fost efectuate peste 11.905 intervenții de specialitate în regiunea buco-maxilo-facială, majoritatea fiind intervenții de stomatologie.
Tot în orașul Calais, a existat și un centru de protetică buco-maxilo-facială, cu laborator de tehinică dentară unde, în doar 9 luni de zile au fost confecționate aproximativ 406 proteze chirurgicale de diferite tipuri.
Alte centre mai mici de stomatologie, de chirurgie buco-maxilo-facială și de protetică chirurgicală au funcționat și în orașele franceze Rouen, Rennes și Le Havre (aici au lucrat aproximativ 43 de medici dentiști, chirurgi plastici sau buco-maxilo-faciali cu grade de ofițeri, alături de personalul auxiliar corespunzător), orașe unde cu acordul autorităților belgiene în exil, comandanții de unități militare ale Armatei Belgiene de tipul regimentelor au decis înființarea unor servicii medicale de mai mici dimensiuni, inclusiv de medicină dentară, care să acorde tratament răniților acestei viteze armate, ce deși fusese retrasă de pe teritoriul ocupat de trupele germane, a continuat lupta pe Frontul Francez alături de Forțele Antantei, până la victoria acesteia. (5, 6, 10, 11)
9. Statele Unite ale Americii
După declanşarea Marelui Război, națiunea americană a ales neutralitatea. S.U.A. se afla la acel moment la doar o jumătate de secol după trauma războiului civil şi după un scurt, dar aprig conflict cu Mexicul. Totuși, Statele Unite ale Americii au furnizat însă britanicilor un important sprijin logistic: muniții, materii prime și bani. (12-14)
În anul 1915, scufundarea vasului Lusitania, la bordul căruia se aflau și 128 de cetățeni americani, părea să ducă la intrarea S.U.A. în Primul Război Mondial, alături de Antanta. Dar, nu a fost așa: Președintele Woodrow Wilson a decis doar să ceară ultimativ Germaniei să renunțe la războiul submarin total, și mai ales la atacurile împotriva vaselor de pasageri. Germania a acceptat și a respectat pentru o perioadă de timp condițiile Washingtonului. (12-14)
Totuși, societatea americană era împărțită la acel moment în două tabere, iar tabăra pro-război, condusă de fostul președinte Theodore Roosevelt, exercita presiuni din ce în ce mai puternice. Astfel, la începutul anului 1917, situatia s-a schimbat radical. (12-14)
Germania a reluat războiul submarin contra vaselor sub pavilion american și a încercat să convingă Mexicul să atace Statele Unite ale Americii, mexicanii urmând a primi în schimb teritoriile pierdute: Arizona, New Mexico și Texasul. Telegrama, interceptată de britanici, a avut un impact teribil la Washington.
Concret, în luna aprilie a anului 1917, Președintele Wilson a cerut aprobarea legislativului american pentru intrarea S.U.A. în război alături de Antanta și a votat declarația de război contra Germaniei (12-14).
Într-o primă etapă, Președintele Wilson a sperat că va putea negocia o pace separată cu Imperiul Austro-Ungar dar, descoperind că acest lucru nu era posibil, S.U.A. a declarat război și Austro-Ungariei, pe data 7 decembrie 1917. (12-14)
Dacă la începutul războiului, Statele Unite ale Americii aveau o armata modestă, de aproximativ 500.000 de soldați, în anul 1917 au fost mobilizați aproape trei milioane de soldati, un milion dintre aceștia fiind trimiși în Franța, în anul 1918. O forță impresionantă la o primă vedere, cu atât mai mult cu cât germanii se sufocau si nu mai aveau deloc rezerve umane și materiale. (12-14)
Unitățile americane au intrat în luptă destul de târziu, abia în vara anului 1918, iar ofensiva de 100 de zile a dus, în cele din urmă, la încheierea armistițiului. (12-14)
Statele Unite ale Americii au avut pierderi uriașe: 110.000 de militari au murit în Primul Război Mondial, aproape jumătate dintre ei din cauza epidemiei de gripă spaniolă. Participarea S.U.A. la Primul Război Mondial i-a permis însă Presedintelui Wilson să își impună ideile la negocierile de la Versailles, chiar dacă obiectivele sale, reformarea sistemului internațional și pacea mondială, au fost doar iluziile care au dus, în cele din urmă, la declanșarea în anul 1939 a celui de-al Doilea Război Mondial. (12-14)
Dar, pornind de la pierderile uriașe suferite de Armata S.U.A. într-un timp atât de scurt (morți, răniți, bolnavi în urma epidemiei de gripă spaniolă) putem spune că, tot ceea ce a însemnat Servicii Medicale ale Armatei Americane în această uriașă confruntare, au fost solicitate la maximum. Și când ne referim la Serviciile Medicale ale Armatei Americane, ne referim și la Serviciile de Stomatologie (Medicină Dentară), inclusiv cele de chirurgie plastică și reconstructivă a feței, de chirurgie buco-maxilo-facială sau de protetică chirurgicală, care și-au adus o contribuție remarcabilă în tratarea și recuperarea ulteriorară a marilor mutilați de război. (5, 6)
Dar, pentru a înțelege mai bine acest fenomen al Serviciilor de Stomatologie (Medicină Dentară) ale Armatei S.U.A. se impun o serie de clarificări, privind formarea unor astfel de centre extrem de importante în geografia unui conflict de o asemenea amploare, cum a fost Primul Război Mondial.
În primul rând, pe data de 11 februarie 1901, Dr. John Sayre Marshall a devenit primul ofițer superior, și totodată primul dentist sub contract din Armata Americană. (5, 6) În același an, pe data de 3 martie 1901, în urma unui Decret al Congresului American, a fost înființat oficial Corpul sau Serviciul de Stomatologie (Medicină Dentară) al Armatei Americane. Pe data de 22 august 1912, un serviciu similar de stomatologie a fost înființat și în cadrul Marinei Americane. (5, 6)
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial în anul 1914, doar în primele 2 săptămâni, în cadrul Ambulanței Americane a Spitalului Militar American din Paris, ambulanță dirijată de către Georges B. Hayes și W.S. Davenport, au fost tratați nu mai puțin de 150 de soldați cu răni grave în regiunea buco-maxilo-facială. (5, 6)
În consecință, în cadrul Armatei Americane, la izbucnirea acestei sângeroase conflagrații mondiale, nu mai puțin de 4000 de medici dentiși au fost înrolați în calitate de ofițeri dentiși în Serviciile de Stomatologie ale Armatei sau ale Marinei Americane. (5, 6) Aceștia au beneficiat de o instruire destul de sumară din partea Ligii pentru Instruirea Dentiștilor Americani, asociație înființată în luna martie a anului 1916, instruire care se referea la activitatea efectivă de îngrijire a pacienților cu urgențe de stomatologie și/sau cu răni sau traumatisme medii și severe din regiunea buco-maxilo-facială, tratamente care trebuiau asigurate în condiții de război (sau mai bine-zis, în condiții de front). (5, 6)
Scopul principal al înființării acestei Ligi pentru Instruirea Dentiștilor Americani, a fost acela de a oferi servicii de stomatologie gratuite tuturor voluntarilor care doreau să se alăture Armatei Americane.
Astfel, aproximativ 1700 de medici stomatologi care s-au alăturat acestei organizații, au realizat în jur de 1.000.000 de tratamente stomatologice gratuite viitorilor recruți ai Armatei Americane. (5, 6)
Totodată, această Ligă pentru Instruirea Dentiștilor Americani a organizat, a pregătit, a instruit și a selectat grupuri de medici stomatologi, care au dorit să se înroleze în diversele structuri militare din S.U.A.: Armata Terestră, Marină și/sau Aviație.
Pe de altă parte, anumite școli de medicină dentară din S.U.A. au fost rechiziționate de către Guvernul Federal American, pentru ca studenții acestor unități de învățămînt superior la momentul absolvirii, să devină viitori ofițeri medici dentiști ai Armatei Americane Terestre, ai Marinei și/sau ai Aviației. (5, 6)
Astfel, Guvernul American a plătit atât pregătirea medicală a acestor studenți, cât și instruirea militară ulterioară a acestora. Dintre facultățile de stomatologie implicate în acest proiect cu Guvernul American, putem aminti Facultatea de Stomatologie a Universității Washington din Saint Louis, Facultatea de Stomatologie a Universității de Nord-Vest din Chicago, Facultatea de Stomatologie a Universității din Pennsylvania, Philadephia. (5, 6)
Pe data de 3 iunie 1916, Congresul American a adoptat Legea Națională de Apărare, care modifica structura și componența Corpului de Stomatologie al Armatei S.U.A. Concret, medicii dentiști se puteau alătura Armatei S.U.A. cu gradul de ofițer, mai precis de locotenent, aspect valabil pentru ofițerii medicali din orice specialitate. Acești ofițeri dentiști puteau promova la grade superioare de căpitani, maiori, locotenenți-colonei sau colonei fie prin vechime, adică după ce au petrecut un număr de ani în Armata Americană practicând stomatologia fie, în timp de război, prin realizarea unor importante fapte de arme. Tot în cadrul acestei legi, a fost aprobată și înființarea unui Corp de Rezervă al Medicilor Stomatologi ai Armatei Americane. (5, 6)
După declararea războiului Germaniei de către Guvernul American, pe data de 6 aprilie 1917, primul Contingent de Stomatologie al Armatei Americane a plecat în Franța, pe Frontul de Vest, pe data de 20 august 1917. (5, 6)
Acest contingent de medici dentiști americani și personalul auxiliar de stomatologie s-a aflat la acel moment, sub comanda Căpitanului Robert T. Oliver. 13 medici stomatologi din Corpul de Rezervă al Armatei Americane s-au alăturat Spitalelor de Campanie ale Armatei Americane, iar alți 26 de ofițeri medici dentiști americani au fost împrumutați către Serviciile de Stomatologie ale Armatei Britanice. (5, 6)
Totodată, echipamentele de stomatologie ale Armatelor Franceze și Britanice au fost relativ puține și de o calitate mai deficitară în partea de început a Primului Război Mondial dar, odată cu intrarea S.U.A. în război, echipamente medicale mult mai numeroase și de o excelentă calitate, inclusiv de stomatologie, au ajuns prin intermediul vaselor americane pe teritoriul francez.
În ceea ce privește ofițerii dentiști din Corpul de Marină al S.U.A., aceștia au fost la început în număr de 35, pentru ca la finalul conflictului, numărul acestora să crească la 500. (5, 6)
O lege adoptată de Guvernul American pe data de 6 octombrie 1915, prevedea ca ofițerii medici dentiști să beneficieze de aceleași drepturi salariale și, ulterior la pensie, ca și ceilalți ofițeri medici militari proveniți din alte specialități. (5, 6). Aceeași lege mai prevedea ca un ofițer dentist al Armatei Americane să fie obligat să asigure tratamente de specialitate, pentru cel puțin 1000 de soldați ai Armatei Americane. (5, 6)
Ceea ce trebuie totuși menționat este faptul că, ințial, toți medicii dentiști ai Armatei Americane au primit instrucțiuni să nu restaureze decât dinții din zona frontală a celor care suferiseră traumatisme pe câmpurile de bătătlie dar, ulterior, s-a revenit la această decizie foarte contradictorie și s-a decis ca tot ceea ce înseamnnă leziune sau traumatism din zona buco-maxilo-facială care a condus la pierderea dinților, fie că este vorba despre zona frontală sau laterală, să fie tratată și restaurată corespunzător atât pe perioada desfășurării ostilităților, cât și ulterior, în timp de pace. (5, 6)
Varaztad Hovhannes Kazanjian, reputat medic stomatolog care a activat în cadrul și/sau folosul Armatelor Aliate în timpul Primului Război Mondial (1914-1918)
Profesorul Varaztad Hovhannes Kazanjian (1879-1974). O personalitate a stomatologiei universale, medic remarcabil, voluntar american, care a activat în calitate de ofițer în Armata Britanică și care și-a făcut remarcată prezența pe Frontul de Vest în timpul Primului Război Mondial, a fost Profesorul Varaztad Hovhannes Kazanjian.
Acesta a fost un reputat chirurg buco-maxilo-facial american de origine armeană, considerat a fi unul dintre pionierii chirurgiei plastice și reconstructive de peste ocean, dar și unul dintre cei mai inventivi și experimentați proteticieni maxilo-faciali care au existat, realizând proteze chirurgicale și epiteze de o mare precizie și acuratețe, fiind socotit pe drept cuvânt ca întemeietorul școlii americane de restaurare protetică buco-maxilo-facială. (15-21)
Micul Varaztad s-a născut pe data de 18 martie 1879 într-o familie de armeni în provincia Erzincan din Armenia de astăzi, provincie aflată la acea vreme sub ocupația Imperiului Otoman.
În anul 1893, Varaztad Hovhannes Kazanjian s-a stabilit în orașul Samsun din Turcia, pentru ca în anul 1895, la numai 18 ani, acesta să emigreze în Statele Unite ale Americii. (15-21)
Odată ajuns în S.U.A., proaspătul emigrant s-a stabilit în orașul Worcester, Statul Massachusetts. În anul 1902, Varaztad H. Kazanjian a fost admis în cadrul Facultății de Stomatologie a Universității Harvard, aboslvind cursurile universitare și obținând diploma pe data de 28 iunie 1905. (15-21)
Într-o primă etapă, savantul american de origine armeană a activat în calitate de cadru didactic în cadrul aceleiași Facultăți de Stomatologie a Universității Harvard, dar urmând în paralel și cursurile Facultății de Medicină din cadrul aceleiași prestigioase universități.
Pe data de 21 decembrie 1912, Kazanjian s-a căsătorit în orașul Boston, Massachusetts, S.U.A. cu Sophie Augusta Cuendet (aceasta s-a stins din viață pe data de 10 august 1919).
În același an 1912, Varaztad Hovhannes Kazanjian a părăsit Facultatea de Medicină din cadrul Universității Harvard (Harvard School of Medicine), fără a finaliza studiile universitare de medicină, preferând să practice stomatologia în mediul privat. (15-21)
În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), Kazanjian a activat ca medic dentist în cadrul Armatei Engleze, unde se oferise voluntar. Concret, în anul 1915, anul în care savantul de origine armeană a și obținut cetățenia americană, acesta a fost numit ofițer-șef dentist al Unității Militare Harvard, unitate de voluntari americani care s-a alăturat Forțelor Expediționare Britanice, care pe parcursul Primului Război Mondial au luptat pe teritoriul francez împotriva trupelor germane. (15-21)
În același an 1915, chirurgul american de origine armeană a ajuns în Franța, mai exact în Camiers, unde a activat în cadrul Spitalelor de Campanie nr. 20 și 22. Aici s-a ocupat cu precădere de fracturile oaselor maxilare, în special de fracturile mandibulare apărute în urma diverselor traumatisme sau rănilor de gloanțe consecutive marilor bătălii, care au avut loc pe teritoriul francez. (15-21)
În luna octombrie a anului 1915, Kazanjian s-a reîntors în S.U.A., dar o lună mai târziu, în luna noiembrie a aceluiași an, acesta a revenit în Europa, de astă data în Anglia, alături de al doilea grup de voluntari din cadrul Unității Militare Harvard. (15-21)
În luna decembrie a anului 1915, Varaztad Hovhannes Kazanjian s-a reîntors în Franța, la Camiers, în cadrul Spitalului de Campanie nr. 20. (15-21).
Dar, un lucru este sigur, în timpul experienței sale militare pe tărâm francez, marele chirurg american a dezvoltat atât o serie de tehnici inovatoare de o foarte mare anvergură și acuratețe, în ceea ce privește imobilizarea fracturilor cu localizare oro-maxilo-facială, dar și modalități noi de protezare a defectelor maxilo-faciale ca urmare a traumatismelor de război, reușind astfel restaurări protetice buco-maxilo-faciale de excepție pentru marii mutilați de război. (15-21)
Ca o recunoaștere a meritelor sale deosebite, Kazanjian a devenit pe data de 3 iunie 1918, Compagnon al Ordinelor Saint Michael și Saint Georges. (15-21)
În același an 1918, Varaztad Hovhannes Kazanjian a fost numit profesor universitar cu drepturi depline în cadrul nou înființatei discipline de chirurgie orală militară a Facultății de Stomatologie, Universitatea Harvard (Harvard School of Dental Medicine), S.U.A. (15-21) arvardÎn anul 1919, proaspătul profesor universitar de la Universitatea Harvard (Harvard University) a fost demobilizat, după ce a tratat pe tot parcursul desfășurării Primului Război Mondial peste 3000 de pacienți cu răni de război, dobândind o experiență și un prestigiu cu adevărat extraordinare.
Datorită meritelor sale deosebite, Kazanjian a fost decorat în luna mai a anului 1919 la Palatul Buckingam, de însuși Regele George al V-lea al Angliei. (15-21)
Reîntors în S.U.A., Kazanjian și-a continuat cariera universitară în cadrul Facultății de Stomatologie a Universității Harvard. Totodată, reputatul savant american și-a continuat și studiile universitare de medicină întrerupte în anul 1912 după moartea soției sale, obținând titlul de medic în anul 1921. (15-21)
În același an 1921, Varaztad Hovhannes Kazanjian și-a deschis un cabinet privat de chirurgie plastică și reconstructivă buco-maxilo-facială chiar în orașul Boston, Massachusetts, S.U.A. unde, în paralel cu activitatea universitară, acesta a revoluționat protetica oro-maxilo-facială. Doi ani mai târziu, pe data de 15 august 1931, marele chirurg american s-a și recăsătorit. (15-21)
În anul 1931, Varaztad Hovhannes Kazanjian a fost numit medic responsabil cu chirurgia plastică în cadrul Spitalului de Oftalmologie și O.R.L. Massachusetts, în paralel devenind și consultant în cadrul Spitalului General Massachusetts.
Trebuie amintit faptul că, Profesorul Kazanjian a fost cel care a realizat proteza chirurgicală a marelui Sigmund Freud, proteză necesară refacerii marelui defect osos apărut în urma extirpării procesului tumoral de către Profesorul Hans Pichler. (15-21)
Dar, de-a lungul timpului, datorită activității sale medicale și științifice deosebite, remarcabilul Varaztad Hovhannes Kazanjian a fost recompensat cu o multitudine de premii și medalii (Medalia Comemorativă Leonard Wood din partea Spitalului Municipal din Boston, Massachusetts etc.), devenind totodată și membru sau membru de onoare al unor reputate asociații și societăți cu caracter profesional și științifc (Asociația Britanică a Chirurgilor Plasticieni, Societatea Americană de Chirurgie Maxilo-Facială, Societatea de Stomatologie din Massachusetts, Colegiul Regal al Medicilor și Chirurgilor din Glasgow, Societatea Chirurgilor Orali din New England etc.). (15-21)
Profesorul Varaztad Hovhannes Kazanjian s-a stins din viață pe data de 19 octombrie 1974, la venerabila vârstă de 95 de ani, fiind considerat de către contemporanii săi, drept una dintre cele mai reprezentative figuri ale chirurgiei buco-maxilo-faciale ale secolului XX. (15-21)
10. Noua Zeelandă
După cum am menționat și anterior, în timpul Primului Război Mondial, fostele Dominioane Britanice, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud s-au alăturat aproape automat Angliei, în ceea ce privește declarațiile de război contra Puterilor Centrale.
Referindu-ne strict la Noua Zeelandă, putem preciza faptul că, a existat un Contingent Militar al Armatei Neozeelandeze care a luptat în Orientul Mijlociu și Europa, participând atât la Campaniile din Sinai și Palestina, la dezastruoasa Debarcare de la Gallipoli (Dardanele) în Turcia, cât și la sângeroasele bătălii duse de trupele Aliaților pe Frontul de Vest, pe teritoriul francez.
Astfel, la declanșarea ostilităților, trupele militare neozeelandeze nu dispuneau de niciun seriviciu de stomatologie, în cadrul corpurilor medicale ale acestei armate. (5, 6)
La exact 10 zile de la intrarea Noii Zeelande în Primul Război Mondial, o forță expediționară neozeelandeză a participat la Campania trupelor Aliaților din Samoa Noua Guinee contra forțelor germane locale, forță neozeelandeză care a fost însoțită de către 2 ofițeri medici dentiști. (5, 6)
Două luni mai târziu, Corpul Expediționar Neozeelandez, de astă dată însoțit de un număr de 10 ofițeri medici dentiști, a început extraordinara sa aventură în afara teritoriului național, alături de celelate trupe ale Antantei, contra trupelor Puterilor Centrale, în Campaniile din Palestina și Sinai, în Debarcarea de la Gallipoli (Dardanele) și în distrugătoarele bătălii de pe Frontul Francez. (5, 6) Cu această ocazie, munca Serviciului de Stomatologie al Armatei Neozeelandeze s-a dovedit a fi una extraordinară. (5, 6)
Concret, în primele 9 luni după declanșarea ostilităților, proaspeții recruți ai Armatei Neozeelandeze au fost tratați în țara de origine de către medicii dentiști locali fie în cabinetele acestora, fie în taberele de bază, gratuit sau la prețuri modice. (5, 6)
Având în vedere marile dificultăți în ceea ce privește tratamentele stomatologice ale prospeților recruți înrolați în Armata Neozeelandeză, Asociația de Medicină Dentară din Noua Zeelandă și Guvernul Neozeelandez au încheiat un parteneriat extrem de profitabil, referitor la aceste îngrijiri cu profil stomatologic, înființând un Corp Civil al Stomatologilor Neozeelandezi care să se ocupe de aceste probleme, asigurând nu doar costuri foarte reduse, ci și o foarte mare rapiditate a acestor tratamente. (5, 6)
Totodată, această asociere a permis și formarea profesională corespunzătoare a viitorilor ofițeri medici dentiști, care se vor înrola în Serviciile Medicale ale Corpului Expediționar al Armatei Neozeelandeze. (5, 6)
Cei doi ofițeri ai Armatei Neozeelandeze care au suprvegheat activitatea acestui Serviciu Civil de Stomatologie (Medicină Dentară) Neozeelandez, au fost Colonelul Hunter (Președintele Asosciației de Medicină Dentară din Noua Zeelandă, 1863-1958) și Locotenent-Colonelul Pickerill (Decanul Facultății de Stomatologie din Otago, Noua Zeelandă). (5, 6)
Foarte rapid, în luna noiembrie a anului 1915, a fost înființat și Serviciul de Stomatologie al Armatei Neozeelandeze, serviciu complet separat de Serviciile Medicale Regulate ale aceleiași Armate Neozeelandeze. (5, 6) Anunțul oficial al creării acestui nou organism medical de stomatologie al Armatei Neozeelandeze, a fost comunicat abia pe data de 24 februarie 1916. (5, 6)
Concret, munca depusă de acest nou înființat organism medical a fost copleșitoare pentru membrii săi, atât pentru cei care își exercitau profesia pe teritoriul national, cât și pentru cei care își desfășurau activitatea în cadrul Corpului Expediționar Neozeelandez în afara țării, în special pe Frontul de Vest, în Franța. (5, 6)
Deși, s-a încercat realizarea unor tratamente de stomatologie cât mai complexe și mai complete, acest lucru a fost relativ dificil de realizat, datorită numărului redus de practicieni militari dentiși și de personal auxiliar (asistenți de stomatologie și tehnicieni dentari). (5, 6)
O contribuție absolut senzațională au avut-o și specialiștii în chirurgie plastică și reconstructivă a feței, precum și chirurgii buco-maxilo-faciali neozeelandezi, care au tratat cu un profesionalism și un devotament nemaipomenite soldații cu răni în zona oro-maxilo-facială, precum și marii mutilați de război. (5, 6)
Din păcate, condițiile de lucru ale Serviciilor de Stomatologie ale Armatei Neozeelandeze în Campaniile din Palestina Sinai, Gallipoli (Dardanele) și de pe Frontul de Vest au fost în majoritatea cazurilor extrem de precare. Deși dispuneau de echipamente de stomatologie mobile, de bună calitate, majoritatea tratamentelor de medicină dentară de urgență s-au desfășurat în condiții de front: în tranșee, pe câmpurile de bătălie sau în taberele de campare ale soldaților. (6, 6) Cea mai frecventă intervenție de stomatologie efectuată în cadrul Serviciului de Stomatologie (Medicină Dentară) al Armatei Neozeelandeze, a fost extracția dentară. (5, 6)
În timpul Debarcării Aliaților la Gallipoli (Dardanele), Turcia, Serviciul de Stomatologie al Armatei Neozeelandeze a fost comandat și supervizat de Căpitanul Finn (1880-1952). Acesta a creat mai multe secțiuni cu profil de medicină dentară, care includeau atât practicieni, cât și asistenți medicali și tehnicieni dentari. Două astfel de secțiuni de stomatologie, au fost atașate la un număr de 3 ambulanțe de campanie. (5, 6)
În final, pe Frontul Francez au existat mult mai multe astfel de secțiuni de stomatologie, atașate atât ambulanțelor de campanie, cât și Spitalelor Militare de Campanie și Centrale ale Armatei Neozeelandeze. (5, 6) Dar, trebuie menționat faptul că, aceste secțiuni de stomatologie, au fost echipate în majoritatea timpului cu echipamente și materiale de proveniență britanică, procurate din cadrul Armatei Engleze. (5, 6)
Numărul practicienilor dentiști înrolați în calitate de ofițeri în Corpul Expediționar Neozeelandez a crescut substanțial (pe data de 13 martie 1917, se găseau în Europa peste 70 de ofițeri medici dentiști ai Armatei Neozeelandeze), dar în mod seminificativ au crescut și pierderile umane în rândul soldaților Armatei Neozeelandeze în cumplitele încleștări de pe Frontul de Vest. (5, 6)
În luna decembrie a anului 1917, Colonelul Pickerill, Decanul Facultății de Stomatologie din Otago, Noua Zeelandă, a sosit în Anglia și a înființat oficial primul Spital de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială al Armatei Neozeelandeze.
Concret, soldaților răniți în regiunea buco-maxilo-facială din Armata Neozeelandeză le era acordat tratamentul de urgență în Franța pentru ca ulterior, același tratament să fie continuat și apoi finalizat în spitalul militar de specialitate aflat pe teritoriul englez. (5, 6) Căpitanul Finn, avansat între timp în grad, a devenit responsabilul Serviciilor de Stomatologie (Medicină Militară) ale Armatei Neozeelandeze din Străinătate. (5, 6)
Tot în anul 1917, toate secțiunile de stomatologie ale Armatei Neozeelandeze și-au mărit mobilitatea, prin dotarea cu vehicule corespunzătoare și adoptarea unor echipamente de stomatologie mult mai puțin voluminoase, ceea ce a ușurat într-un mod substanțial activitatea de îngrijire a pacienților. (5, 6)
La încheierea ostilităților Primului Război Mondial, în luna noiembrie a anului 1918, în Serviciul de Stomatologie al Armatei Neozeelandeze din Europa se găseau aproximativ 42 de ofițeri dentiști și alte 70 de persoane personal auxiliar, asistenți medicali și tehnicieni dentari. (5, 6)
Totuși, la finalul acestui material despre Serviciile de Stomatologie ale Armatei neozeelandeze, trebuie amintite și dificultățile care au apărut în repatrierea acestui contingent militar care luptase pe Frontul Francez (Frontul de Vest) pe teritoriul natal.
Concret, această repatriere a însemnat eforturi fantastice pentru Serviciile Medicale Militare Neozeelandeze, inclusiv pentru cele de stomatologie, pentru fiecare transport de trupe, transport naval, fiind nevoie și de aportul unor medici stomatologi, cu tot echipamentul și personalul auxiliar pentru rezolvarea urgențelor de specialitate. (5, 6)
Bibliografie
- http://www.scritub.com/istorie/PRIMUL-RAZBOI-MONDIAL7210941.php
- https://www.ro.wikipedia.org/wiki/Campania_italian%C4%83_(Primul_R%C4%83zboi_Mondial)
- http://www.ubereuch.blogspot.ro/2013/10/dezastrul-de-la-caporetto.html
- http://www.cultural.bzi.ro/campania-italiana-primul-razboi-mondial-25163
- http://www.histoire-medecine.fr/premiere-guerre-mondiale/le-service-dentaire-et-de-stomatologie-des-pays-engages-dans-la-premi%C3%A8re-guerre-mondiale.pdf
- Riaud X. Le service dentaire et de stomatologie des autres pays engagés dans la Première Guerre mondiale. În: http://www.histoire-medecine.fr/premiere-guerre-mondiale-service-dentaire-et-stomatologie-premiere-guerre-mondiale.php
- https://www.ro.wikipedia.org/wiki/Participan%C8%9Bii_la_Primul_R%C4%83zboi_Mondial
- http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/belgia-i-frontul-vest-n-1914
- http://www.globi.ro/belgia/istorie
- Cf. Watry. Les services dentaires à l’armée belge. În: Congrès Dentaire Interallié 1914-1917, G. Villain (éd.), Tome II, Paris, 1917, pp. 1219-1220.
- https://www.ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Belgiei
- http://www.stiri.tvr.ro/intrarea-sua-in-primul-razboi-mondial–decisiva-pentru-soarta-conflagratiei_53062.html
- http://www.cultural.bzi.ro/intrarea-statelor-unite-in-primul-razboi-mondial-14693
- http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917
- https://www.en.wikipedia.org/wiki/Varaztad_Kazanjian
- https://www.collections.countway.harvard.edu/onview/exhibits/show/plastic-surgery-in-boston–the/varaztad-h–kazanjian
- http://www.journals.lww.com/plasreconsurg/Citation/2007/12000/Miracle_Man_of_the_Western_Front__Dr__Varaztad_H_.55.aspx
- http://www.historicalspringfieldnh.org/pdfs/HistoricDocs/THE%20MIRACLE%20MAN%20OF%20THE%20WESTERN%20FRONT.pdf
- http://www.armeniapedia.org/wiki/Varaztad_Kazanjian
- Riaud X. Le professeur Varaztad Hovhannes Kazanjian (1879-1974), l’homme miracle du front de l’ouest. În: http://www.histoire-medecine.fr/premiere-guerre-mondiale/kazanjian.pdf
- Francis A. Countway Library of Medicine – Harvard Library.
