Abstract
Copiii și adulții cu nevoi speciale de îngrijire a sănătății reprezintă, în multe țări, un segment de populație defavorizat din punctul de vedere al sănătății orale, cu acces limitat la îngrijire stomatologică de calitate și cu multe nevoi de tratament nesatisfăcute. Sistemele de sănătate sunt organizate și finanțate diferit in diverse țări, iar eficiența în acordarea îngrijirilor de medicină dentară variază. Articolul analizează și compară organizarea sistemelor de sănătate din Franța, Italia, Turcia și România, arătând că există modele eficiente de asigurare a asistenței stomatologice pentru pacienții cu patologii generale și nevoi speciale de îngrijire. Aceste modele pot fi cercetate, adaptate și implementate în țări în care organizarea actuală s-a dovedit a fi mai puțin eficientă. Acest obiectiv poate fi atins numai cu sprijin consistent din partea autorităților și conștientizând atât profesioniștii din domeniul sănătății cât și opinia publică.
Key words: nevoi speciale de îngrijire a sănătății, sănătate orală, sisteme de sănătate
Introducere
Scăderea mortalității infantile și creșterea speranței de viață au condus, în ultimii ani, la creșterea numărul persoanelor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătății (NSÎS). În 2016 au fost raportate peste 1 miliard de persoane cu NSÎS, reprezentând aproximativ 15% din populația lumii. Numărul acestora este de așteptat să crească odată cu îmbătrânirea populației și prin creșterea incidenței acestor afecțiuni. La nivel european, numărul persoanelor cu NSÎS este de aproximativ 80 de milioane de persoane [1].
Termenul de dizabilitate se referă la deficiența unei persoane, cu limitările implicite ale activității și restricțiile de participare cauzate de anumite probleme de sănătate, care pot afecta negativ aspecte ale interacțiunilor și calității vieții persoanei respective [2]. Pacienții cu NSÎS nu sunt afectați doar de starea lor de sănătate, ci și de inegalitățile de atitudine și de mediu care le limitează participarea în societate comparativ cu populația generală. Prin urmare, Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități (CRPD), adoptată în 2006, și-a propus să depășească aceste neajunsuri prin promovarea integrării în societate a persoanelor cu NSÎS, cu respectarea demnității lor inerente și prin protejarea și asigurarea deplină și egală a drepturilor omului și libertăților fundamentale. Acest lucru reflectă schimbarea majoră în înțelegerea globală și răspunsurile față de dizabilitate [1]. CRPD consolidează, de asemenea, dreptul persoanelor cu dizabilități de a avea acces la servicii medicale la standarde înalte și la prețuri accesibile, similar populației generale, care să fie disponibile fără discriminare [3].
Pacienții cu NSÎS pot prezenta o gamă largă de afecțiuni asociate care le afectează sau limitează activitățile. Unele dintre aceste afecțiuni, precum și nevoile mari de îngrijire a sănătății nesatisfăcute pot agrava starea de sănătate deja precară. De fapt, de cele mai multe ori, pacienții cu NSÎS au nevoie de ajutorul unei persoane, de un reprezentant legal, pentru a efectua activități zilnice, inclusiv intervenții medicale. Sistemele de sănătate ar trebui să se adapteze pentru a răspunde nevoilor acestei categorii de pacienți. Potrivit rapoartelor OMS, în tot spectrul de servicii de sănătate, promovare, prevenire și tratament, există nevoi nesatisfăcute pentru pacienții cu NSÎS [1]. Aceasta poate fi o consecință a concepțiilor greșite cu privire la nevoia pacienților cu NSÎS de a avea acces la programe de promovare a sănătății, screening-uri și prevenirea bolilor [4]. În plus, persoanele cu NSÎS cum ar fi, de exemplu, pacienții cu deficiențe intelectuale sau probleme de sănătate mintală, pot avea acces limitat la promovarea sănătății tocmai din cauza stării lor [5].
În ceea ce privește îngrijirea dentară, se întâmplă încă adesea ca nici măcar nevoile de tratamente simple ale pacienților cu NSÎS să nu fie satisfăcute [6]. Din cauza dificultăților de cooperare în relația medic-pacient, acești pacienți sunt uneori refuzați de stomatologi, ceea ce duce la o afectare carioasă crescută, frecvent complicată cu afectare pulpară, rezultând implicit mai mulți pacienți edentați în comparație cu populația clinic sănătoasă. De fapt, pacienții cu NSÎS sunt mai predispuși să solicite servicii stomatologice în regim de urgență, din cauza complicațiilor care pot apărea (de exemplu: pulpită, parodontită apicală, abcese, traumatisme dentare) [7].
Sănătatea generală și orală a pacienților cu NSÎS depinde de sistemele de sănătate și educaționale din țările lor. Educația stomatologică pre- și post-universitară în domeniul îngrijirilor speciale în cele patru țări implicate în Proiectul Erasmus+ Oral Special Care Academic Resources (OSCAR) – Franța, Italia, România, Turcia – au fost discutate într-o lucrare anterioară [8]. Guvernele pot promova accesul la servicii de îngrijire a sănătății la prețuri accesibile și de înaltă calitate prin înțelegerea barierelor ce stau la baza lor: financiare, resurse umane, administrative sau de infrastructură [9] și prin ajustarea politicilor și legislației în consecință. Prezenta cercetare își propune să investigheze modul în care îngrijirea orală a copiilor și persoanelor cu NSÎS este organizată în cele patru țări deja menționate, pentru a compara și a găsi modalități potențiale de reformare a politicilor naționale de sănătate, în scopul îmbunătățirii sănătății orale pentru persoanele cu nevoi speciale de îngrijire.
Material și metodă
Datele privind furnizarea de asistență medicală orală pentru copiii și persoanele cu NSÎS în Franța, Italia, România și Turcia au fost căutate în rapoarte oficiale. Au fost comparate detalii atât cu privire la organizarea, cât și la finanțarea acestor servicii în sistemele de sănătate respective.
Rezultate
1. România
Populația estimată a României, în iulie 2021, era de 19.127.774 locuitori, dintre care 861.016 erau persoane cu NSÎS. Dintre aceștia, 75.721 (8.79%) aveau sub 18 ani, în creștere cu 25% față de acum 10 ani (60.269 – în 2011) [10]. În 2019, numărul stomatologilor activi care furnizau îngrijire orală populației era de 17.003, din care 87,6% erau în mediul urban și 12,4% în mediul rural. Numărul de locuitori per stomatolog activ variază de la o regiune geografică a țării la alta, valoarea medie fiind de 1.142 [11].
În România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este principala sursă de finanţare a sistemului public de sănătate. Prin lege, asigurarea de sănătate este obligatorie pentru toți cetățenii, cu puține excepții (copii, persoane cu dizabilități și femei însărcinate). Spre deosebire de medicina generală, puține proceduri stomatologice sunt înscrise în lista CNAS. Costurile tratamentului stomatologic pentru copiii cu vârsta sub 18 ani sunt suportate integral de stat, precum și tratamentul endodontic de urgență, managementul parodontal al abceselor sau consultațiile privind cancerul bucal și cervico-facial [12]. Există însă un procent foarte mic de stomatologi care colaborează cu CNAS. Costurile de tratament sunt stabilite pentru fiecare procedură clinică, iar costurile per procedură sunt aceleași pentru toți pacienții, cu sau fără NSÎS. Pentru fiecare stomatolog sub contract cu CNAS există o sumă de bani fixă alocată lunar, sumă ce nu poate fi depașită sau suplimentată, iar aceasta acoperă un număr limitat de proceduri stomatologice [12, 13]. Dentiștii ating cu ușurință plafonul lunar tratând pacienți fără NSÎS și, prin urmare, nu există un stimulent financiar pentru ca aceștia să ofere tratament persoanelor cu NSÎS [12]. Având în vedere, de asemenea, lipsa de experiență clinică în gestionarea acestei categorii de pacienți și nivelul auto-perceput inadecvat de cunoștințe [14], mulți stomatologi români aleg să redirecționeze pacienții cu NSÎS mai degrabă decât să accepte provocarea.
Accesul scăzut la îngrijire orală de calitate pentru pacienții cu NSÎS ar putea fi și o consecință a stării financiare precare a familiilor lor, precum și a procentului în scădere a stomatologilor care lucrează în colaborare cu CNAS. În prezent, aproape 90% dintre medicii stomatologi lucrează în cabinete sau clinici stomatologice private, care rareori au colaborare cu CNAS [12].
În România nu există în prezent programe naționale de prevenire a îmbolnăvirilor orale care să aibă ca grup-țintă copiii/persoanele cu NSÎS, iar inițiativele locale în acest sens sunt rare. Clinicile stomatologice universitare și ONG-urile depun eforturi în implementarea unor astfel de programe la scară mică. Programul Special Olympics-Special Smiles, care se adresează sportivilor cu dizabilități intelectuale, este un exemplu de astfel de inițiativă.
2. Franța
În 2020, populația estimată a Franței era de aproximativ 65.273.511 locuitori, dintre care 20% (aproximativ 15 milioane) erau copii și adolescenți. Aproape 12 milioane de persoane au un tip de dizabilitate [15,16].
În ceea ce privește îngrijirea sănătății orale, în 2018 existau aproximativ 42.348 de stomatologi activi în Franța, dintre care aproximativ 5.000 în cabinete publice. Numărul mediu de stomatologi la 1000 de locuitori raportat în 2018 a fost de 0,65 [15].
În Franța, înscrierea în sistemul hibrid de asigurări de sănătate este obligatorie. Sistemul acoperă majoritatea costurilor pentru îngrijirile medicale, în spital sau ambulator, precum și medicamentele eliberate pe bază de rețetă. Pacienții sunt responsabili pentru coplăți dacă tarifele depășesc sumele acoperite de asigurare. Marea majoritate a cetățenilor (95%) au asigurare suplimentară de sănătate pentru a acoperi costurile, precum și pentru tratamentele stomatologice. Copiii beneficiază de un control stomatologic gratuit la fiecare 3 ani, între vârsta de 6 și 18 ani. Tratamentele stomatologice de bază (ex: consultații, restaurări, extracții dentare) sunt acoperite de stat, dar tratamentele mai complexe (sau cele cosmetice), mai costisitoare, sunt suportate fie de către pacient, fie de asigurările private [17,18].
Pacienții cu NSÎS sunt tratați de medici stomatologi generaliști în cabinete sau clinici private ori de stat, în condiții obișnuite de cabinet, sub sedare cu protoxid de azot sau sub anestezie generală (AG). Procedurile pot fi complexe, iar părinții trebuie să identifice un medic stomatolog generalist dispus și capabil să efectueze tratamentul. Lista de așteptare pentru prima vizită poate fi lungă. Dacă tratamentul eșuează sau copilul nu cooperează, pacientul este îndrumat către un medic specializat în tratarea pacienților cu NSÎS sau către un spital universitar [19].
În ceea ce privește posibilitatea de tratament a pacienților cu NSÎS în spitalele universitare, 14 din 16 spitale efectuează tratamente stomatologice sub AG pentru copii (până la 6 copii/săptămână) cu o perioadă de așteptare între 3 și 9 luni. În 6 spitale se efectuează tratamente stomatologice sub sedare cu Midazolam, iar în toate cele 16 spitale universitare sedarea cu protoxid de azot este utilizată zilnic în practica stomatologică [16].
Șaizeci și șapte de cabinete stomatologice de stat și 45 de cabinete stomatologice private au posibilitatea de a efectua tratamente stomatologice sub AG pentru copiii și adolescenții cu NSÎS, dar sunt distribuite neuniform la nivelul țării și tratează în special copiii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani [16].
În Franța, bolile rare au fost considerate una dintre cele cinci priorități ale Legii sănătății publice (așa cum a fost stabilită în 2004 în primul Plan național pentru boli rare), care a propus măsuri și structuri concrete în vederea organizării furnizării de asistență medicală în acest domeniu. Inițial, în toată țara au fost create Centre de Referință pentru boli rare cu scopul de a obține excelență științifică și clinică. Ulterior, în jurul acestor centre s-a format progresiv o rețea specializată de îngrijire, în scopul îmbunătățirii accesului la diagnostic și tratament al pacienților de pe tot teritoriul țării, dar și pentru facilitarea formării profesionale a medicilor preocupați de acest domeniu [20].
Mai recent, un Al Doilea Plan pentru Boli Rare a fost elaborat pentru perioada 2011-2014. Politica sanitară a Franței a contribuit la dezvoltarea unei rețele de 134 Centre de Referință pentru Boli Rare (Centre de Référence Maladies Rares – CRMR), fiecare dedicat unei boli sau grup de boli. Aceste CRMR sunt, la rândul lor, conectate la o rețea de peste 500 centre calificate. Din cele 134 CRMR din Franța, două sunt dedicate diagnosticării și tratamentului malformațiilor oro-faciale și anomaliilor dentare: Centrul de Referință pentru boli rare oro-dentare – Service d’Odontologie des Hôpitaux de Strasbourg (din 2006) și Centrul de Referință pentru despicături și malformații faciale (Centre de référence des fentes et malformations faciales MAFACE) – Service de chirurgie maxillo-faciale et plastique, Hôpital Necker – Enfants Malades (din 2007) [20].
În acest context, Franța a dezvoltat o rețea de îngrijire special dedicată bolilor rare oro-dentare – O-Rares. Rețeaua O-Rares este alcătuită dintr-un Centru de Coordonare (Strasbourg – Civil Hospital), un Centru Constitutiv (Paris – Rothschild Hospital) și 16 Centre de Competență răspândite pe întreg teritoriul țării: Angoulême, Besançon, Bordeaux, Dijon, Lyon, Marseille, Montpellier, Nancy, Nantes, Paris APHP Henri Mondor Créteil, Paris APHP Pitié Salpétrière, Reims, Rennes, Rouen, Toulouse, Tours). Scopul acestei rețele este acela de a facilita accesul pacienților la tratament cât mai aproape de domiciliul acestora [21].
În ciuda acestor măsuri, în Franța se menține un deficit de asistență stomatologică pentru pacienții cu NSÎS. Acest deficit este responsabil pentru: (1) creșterea ratei de eșec a tratamentelor efectuate sub sedare cu protoxid de azot din cauza extinderii artificiale a indicațiilor ca urmare a lipsei de acces la AG; (2) creșterea numărului cazurilor de urgențe stomatologice; (3) extracții care nu sunt efectuate în conformitate cu recomandările ghidurilor de practică; (4) nemulțumirea părinților; (5) scăderea calității vieții echipei stomatologice [19]. Având în vedere cele de mai sus, pacienții NSÎS au câștigat prioritate în obținerea accesului la tratament stomatologic sub AG în detrimentul pacienților sănătoși.
3. Italia
La la 1 ianuarie 2016, numărul estimat de rezidenți ai Italiei era de 60.656.000, a patra populație ca mărime din Uniunea Europeană (UE). Numărul medicilor stomatologi activi în decembrie 2014 a fost de 59.324, cu un raport de un stomatolog la fiecare 1.025 de locuitori [22].
Sistemul public de sănătate italian – Servizio Sanitario Nazionale (SSN) – este asigurat de entități publice, private și privat-publice și finanțat prin impozitare generală. SSN oferă acoperire universală în mare parte gratuită, în special pentru copii, persoanele vulnerabile și persoanele care au nevoie de îngrijire orală în cazuri de urgență. Pentru alți pacienți, tratamentele stomatologice nu sunt în general acoperite de SSN [22].
Pachetul national de servicii de bază (Levels of Essential Assistance – LEA) stabilește un nivel minim de asistență stomatologică oferită în cadrul SSN, dar diferitele regiuni ale țării au autonomie în organizarea și asigurarea serviciilor medicale în acord cu LEA [23]. LEA include pacienții ale căror probleme de sănătate fac tratamentul stomatologic necesar sau chiar esențial. Aceasta populație “la risc” include: 1) pacienții cu boli sau tratamente sistemice care agravează îmbolnăvirile oro-dentare și/sau care fac ca tratamentul stomatologic să fie riscant sau foarte complex; 2) pacienții cu boli rare, dacă problemele orale sunt legate de boala de fond; 3) pacienții afectați de maladii care s-ar putea agrava prin coexistența îmbolnăvirilor oro-dentare; 4) pacienții cu deficiențe fizice, senzoriale sau psihice severe. În funcție de gravitatea bolii de care sunt afectați, pacienții din categoriile menționate pot beneficia de tratamente stomatologice gratuite – cu excepția intervențiilor estetice [22].
Sistemul public de asistență stomatologică oferă doar 5 până la 8% din toate serviciile în aproximativ 370 de clinici stomatologice, iar procentul variază de la o regiune la alta. Din cei 59.324 de stomatologi, aproximativ 3.400 lucrează în cabinete publice sau spitale care oferă asistență de medicină dentară pacienților internați și celor nespitalizați. Accesul la servicii specializate de medicină dentară în cadrul SSN poate fi obținut direct, fără trimitere de la un medic generalist [22].
Ministerul Italian al Sănătății elaborează, la nivel național, recomandări bazate pe dovezi științifice pentru activitatea profesională a medicilor stomatologi și promovează strategii de prevenție. Există nouă ghiduri naționale privind sănătatea orală și prevenirea bolilor oro-dentare, unele dintre ele incluzând managementul clinic al traumatismelor dentare, prevenirea clinică (prenatală, copilărie și vârsta adultă) sau prevenirea și tratamentul sindromului de apnee în somn, dar niciunul pentru persoanele NSÎS [22].
Pentru a îmbunătăți disponibilitatea serviciilor stomatologice și pentru a asigura un acces mai larg la îngrijirea stomatologică, s-a încheiat un acord între Ministerul Sănătății și medicii stomatologi privați ca unele servicii să fie aplicate categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic (de exemplu femeile însărcinate) la tarife mai mici decât cele uzuale [22].
S.I.O.H. (Società Italiana di Odontostomatologia per l’Handicap / Societatea Italiană de Odontostomatologie pentru Persoane cu Dizabilități) este o societate științifică interdisciplinară constituită în 1985, care vizează studiul bolilor oro-maxilo-dentare ale persoanelor cu dizabilități psiho-fizice, neurologice și senzoriale severe. S.I.O.H. are propriul Cod de Etică care are în vedere îmbunătățirea calității vieții și integrarea persoanei cu dizabilități, protejarea dezvoltării sale cognitive, emoționale, culturale, a caracterului și autonomiei acesteia, a interrelaționării, promovarea valorii ființei umane și a dezvoltării educaționale prin relația de îngrijire. S.I.O.H. promovează formarea medicilor stomatologi dedicati așa-numitei „stomatologii speciale”, înțelegând prin aceasta stomatologia pentru pacienții cu NSÎS. Actualizarea culturală se realizează sub toate aspectele, de la strategii de abordare la cele de prevenție și tratament, iar membrii S.I.O.H. participă la programe de formare continuă, conștientizare și diseminare a aspectelor specifice ale stomatologiei speciale în lumea stomatologică.
Scopul acestei abordări este de a se asigura că pacientul cu NSÎS va fi tratat în conformitate cu tabloul clinic și gradul de colaborare, într-o manieră comparabilă ca eficacitate și calitate cu cea asigurată pentru restul populației.
În acest context, spitalul de pediatrie Bambino Gesù din Roma nu numai că asigură pacienților săi tratamente sub sedare și AG, ci a introdus și conceptul “ Bedside Dentistry”, prin care copiii cu afecțiuni generale grave primesc tratament stomatologic de calitate în patul lor de spital.
4. Turcia
Conform datelor furnizate de „Sistemul de înregistrare a populației pe bază de adresă”, populația totală a Turciei era, la 31 decembrie 2019, de 83.154.997 persoane. Pentru a satisface nevoia de date privind populația cu dizabilități, în cadrul Ministerului Familiei, Muncii și Securității Sociale a fost înființat „Sistemul național de date pentru persoanele cu dizabilități” pe baza Rapoartelor Consiliului de Sănătate a Dizabilității din instituțiile și organizațiile publice. Potrivit buletinului statistic al Ministerului Familiei, Muncii și Securității Sociale, publicat în martie 2020, numărul de persoane cu dizabilități înregistrate și în viață în Sistemul național de date pentru persoanele cu dizabilități era de 2.533.209, dintre care 1.423.334 (56%) de sex masculin și 1.109. 875 (44%) de sex feminin [24]. Numărul persoanelor cu dizabilități cu vârsta sub 18 ani era de 139.178. Acest raport nu include însă acele persoane care nu au solicitat spitalelor autorizate un Raport de Dizabilitate și nu au solicitat servicii guvernamentale.
Asistența medicală în Turcia constă dintr-un amestec de servicii de sănătate publice și private. Turcia a introdus asistența medicală universală, cunoscută sub numele de Asigurări Universale de Sănătate – Genel Sağlık Sigortası -, finanțată de guvern din taxe. Asigurarea Universală de Sănătate oferă gratuit servicii de asistență medicală pentru copiii sub 18 ani și pentru persoanele cu dizabilități care au primit un Raport de Dizabilitate din partea Consiliului de Sănătate; persoanele care au un astfel de raport au prioritate în serviciile de sănătate.
La fel ca toate celelalte servicii de sănătate, în Turcia asistența medicală stomatologică este asigurată în principal de către unități ale Ministerului Sănătății, clinici universitare și medici din sistemul privat. Potrivit datelor asociației stomatologice din Turcia pentru anul 2020 [25], 17.178 de stomatologi deservesc în serviciile guvernamentale, inclusiv în spitale afiliate Ministerului Sănătății, spitale universitare și alte instituții publice. În plus, 22.260 de stomatologi lucrează în clinici și instituții private. Deși serviciile guvernamentale contractate de Asigurările Universale de Sănătate oferă îngrijire stomatologică, în majoritatea cazurilor, pacienții trebuie să se bazeze pe serviciile stomatologice private și sunt responsabili pentru acoperirea costurilor. Prin urmare, cu excepția copiilor sub 18 ani și a persoanelor care prezintă un grad de dizabilitate (specificat în Raportul Consiliului de Sănătate pentru Dizabilități) de peste 40%, tratamentele stomatologice efectuate în sistem privat și în unitățile stomatologice publice care nu au un contract cu Asigurarea Universală de Sănătate nu sunt plătite de această asigurare.
În Turcia nu există o specializare specifică în domeniul „Stomatologiei speciale” pentru medici turci, iar îngrijirea stomatologică pentru pacienții cu NSÎS este asigurată în cea mai mare parte de medici pedodonți [26]. Programul postuniversitar de Masterat în stomatologie specială oferit, de exemplu, de Universitatea Marmara din Istanbul, este rezervat în exclusivitate studenților străini [8].
IV. Discuţii
Sistemele de sănătate sunt organizate în moduri diferite în cele patru țări participante la proiectul OSCAR pe care le-am evaluat. Condițiile specifice pentru furnizarea de îngrijire orală pentru copiii și persoanele cu NSÎS variază în ceea ce privește finanțarea, disponibilitatea spațiilor dedicate, calificarea profesională a furnizorilor de sănătate orală și programele de prevenție existente.
Manierele diferite în care diversele sisteme de asistență medicală tratează pacienții cu NSÎS încurajează comparațiile între țări și evaluarea eficienței acestora în furnizarea de îngrijiri orale de calitate pentru această categorie de pacienți. Modelele de organizare de succes ar putea și ar trebui să fie adaptate și implementate în țările în care sistemele naționale de asistență medicală nu par să facă față nevoilor reale ale acestei categorii de populație defavorizate. Rețeaua Franceză O-Rares este un exemplu foarte elocvent în acest sens, precum și organizarea Stomatologiei Speciale în cadrul Spitalului Bambino Gesu din Roma. Cu efort din partea profesioniștilor stomatologici, susținut de organizațiile pacienților cu diverse patologii și cu mult sprijin din partea autorităților locale, astfel de modele pot fi adaptate și replicate în țările în care situația se dovedește mai puțin privilegiată.
Punctul-cheie pentru obținerea unei sănătăți orale mai bune pentru persoanele cu NSÎS este educația, aceasta adresându-se părinților, familiilor, copiilor, profesioniștilor din domeniul sănătății și societății însăși, prin creșterea gradului de conștientizare a populației la toate nivelurile. Prevenția primară este mai eficientă atunci cănd părinții informați acționează ca primii și principalii furnizori de îngrijire orală pentru copiii lor, iar furnizorii de îngrijire stomatologică fac parte dintr-o echipă interdisciplinară, monitorizând evoluția pacientului. Contribuția autorităților și guvernelor este esențială în ceea ce privește modificarea politicilor de asistență medicală, în conformitate cu constatările reale și nevoile raportate.
În acest context, proiectul Erasmus+ Oral Special Care Academic Resources (O.S.C.A.R), a fost inițiat în 2019, cu scopul de a ajuta medicii stomatologi interesați să ofere tratament pacienților cu NSÎS. Echipa O.S.C.A.R. a dezvoltat o platformă digitală (https://oscarpd.eu/) unde medicii stomatologi pot accesa cu ușurință informații practice despre cum să evalueze și să gestioneze pacienții cu nevoi speciale de îngrijire orală și de sănătate. Platforma conține, de asemenea, o secțiune dedicată părinților, familiilor și îngrijitorilor copiilor cu NSÎS, care cuprinde informații scrise și suport video cu privire la îngrijirea sănătății orale și la modul de efectuare a igienei orale, precum și tutoriale despre utilizarea tele-stomatologiei ca instrument la îndemână pentru comunicarea eficientă cu echipa stomatologică (Proiect ERASMUS+ 2019-1-RO01-KA202-063820).
Platforma introduce, de asemenea, concepte speciale de îngrijire orală care și-au dovedit eficacitatea și utilitatea. De exemplu, conceptul Dental Home, adaptat de Asociația Americană de Stomatologie Pediatrică (2004) din conceptul Medical Home descris anterior de către Academia Americană de Pediatrie (1992), poate fi ușor adoptat și implementat cu rezultate bune. De fapt, modelul Dental Home este deja implementat în unele țări europene, deși nu neapărat sub același nume generic. De exemplu, în Suedia, ghidurile medicale naționale recomandă pentru pacienții cu sindrom Down stabilirea unui contact cu furnizorul de asistență medicală dentară și monitorizarea igienei bucale dacă este necesar, pentru copiii cu dizabilități intelectuale încă din primul an de viață [27].
V. Concluzii
Modelele de asistență medicală de succes ale țărilor care răspund mai eficient nevoilor populației lor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătății ar trebui analizate cu atenție, adaptate și implementate în țările în care politicile actuale de management sanitar se dovedesc a fi mai puțin de succes. Acest obiectiv poate fi atins cu sprijinul consecvent din partea autorităților și prin creșterea gradului de conștientizare atât al profesioniștilor din domeniul sănătății, cât și al populației generale.
Cercetarea face parte din proiectul ERASMUS+ 2019-1-RO 01-KA202-063820 Oral Special Care Academic Resources (OSCAR)
Autorii declară că nu există conflicte de interese.
Bibliografie
1. World Health Organization & World Bank. (2011). World report on disability 2011. World Health Organization. https://apps.who.int/iris/handle/10665/44575
2. Leonardi M, Bickenbach J, Ustun TB, Kostanjsek N, Chatterji S; MHADIE Consortium. The definition of disability: what is in a name? Lancet, 2006,368:1219-1221. doi:10.1016/S0140-6736(06)69498-1 PMID:17027711
3. United Nations Convention on the Rights of Persons with Disabilities. Geneva, United Nations, 2006 (http://www2.ohchr.org/english/law/disabilities-convention.htm, accessed 16 May 2009).
4. Healthy people 2010: understanding and improving health, 2nd ed. Washington, Department of Health and Community Services, 2000.
5. Equality treatment: closing the gap: a formal investigation into the physical health inequalities experiences by people with learning disabilities and/or mental health problems. London, Disability Rights Commission, 2006.
6. Desai M, Messer LB, Calache H. A study of the dental treatment needs of children with disabilities in Melbourne, Australia. Aust Dent J, 2001,46:41-50. doi:10.1111/j.1834-7819.2001.tb00273.x PMID: 11355240.
7. Leal Rocha L, Vieira de Lima Saintrain M, Pimentel Gomes Fernandes Vieira-Meyer A. Access to dental public services by disabled persons. BMC Oral Health. 2015;15:35. Published 2015 Mar 13. doi:10.1186/s12903-015-0022-x
8. Munteanu A, Vinereanu A, Jung S, Garret-Bernardin A, Kargul B, Bica CI, Muntean A, Toma V, Luca R. Îngrijirea orală a pacienților cu nevoi speciale în sistemele educaționale din patru țări europene. Revista Română de Medicină Dentară 2021; XXIV(3-4):146-163. (https://rjd.ro/volume-xxiv/no-3-4-2021/special-oral-care-in-educational-systems-from-four-european-countries/)
9. de Savigny D, Adam T, eds. Systems thinking for health systems strengthening. Geneva, World Health Organization, 2009 (http://www.who.int/alliance-hpsr/resources/9789241563895/en/index.html, accessed 25 March 2010).
10. AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI, COPII ŞI ADOPŢII – Date Statistice. Available online: http://andpdca.gov.ro/w/wp-content/uploads/2021/10/BULETIN-STATISTIC-adulti-cu-DIZABILITATI-evolutii-trim-II-2021-.pdf (accessed on 18/12/2021).
11. CAMPANIA SĂNĂTATEA ORALĂ „Fii mândru de zâmbetul tău! Ai grijă de sănătatea ta orală!” Analiză de situație. Available online: http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2021/03/SO-2021-Analiza-de-situa%C5%A3ie.pdf (accessed on 20/12/2021).
12. Fernandez Rojas C, Wichrowska-Rymarek K, Pavlic A, Vinereanu A, Fabjanska K, Kaschke I, Marks LA. Oral health needs of athletes with intellectual disability in Eastern Europe: Poland, Romania and Slovenia. Int Dent J 2016, 66, 113-119, doi:10.1111/idj.12205.
13. Ordinul nr. 1068/627/2021 din 29 iunie 2021. Available online: http://cas.cnas.ro/media/pageFiles/01.07.2021–Ordinul%20nr.%201068-627.pdf (accessed on 08/01/2022).
14. Vinereanu A, Farcașiu C, Kargul B, Galeotti A, Didilescu A. Special oral care: Perception, attitude and experience of dentists involved in Erasmus+ oral special care academic resources (O.S.C.A.R.) project. Int J Paediatr Dent 2021;31 (Suppl. 2): 426. doi: 10.1111/ipd.12881
15. Dentists in France – Statistics & Facts. Available online: https://www.statista.com/topics/5859/dentists-in-france/ (accessed on 17/01/2022).
16. MACSF. Odontologie. 2018. Dentistry: white paper. Available: https://www.macsf.fr/Nos-publications/nos-livres-blancs/livre-blanc-odontologie
17. International Health Care System Profiles – France. Available online: https://www.commonwealthfund.org/international-health-policy-center/countries/france (accessed on 18/01/2022).
18. Health Insurance and the Healthcare System of France Explained. Available online: https://www.internations.org/go/moving-to-france/healthcare (accessed on 18/01/2022).
19. Muller-Bolla M, Camoin A, Manière MC. Accès aux soins dentaires sous anesthesie générale chez l’enfant dans les établissements publics français. L’Information Dentaire 2021; 23:32-37.
20. Boy-Lefèvre ML, De La Dure-Molla M, Toupenay S, Berdal A. Rare diseases and referral centers. Journal of Dentofacial Anomalies and Orthodontics 2014; 17:102. doi:10.1051/odfen/2013402.
22. Bindi M, Paganelli C, Eaton KA, Widstrom E. The healthcare system and the provision of oral healthcare in European Union member states. Part 8: Italy. Br Dent J 2017; 222: 809-817. doi:10.1038/sj.bdj.2017.459.
23. Italian Ministry of Health. Ministero della Salute, Decreto Ministeriale 09 dicembre 2015. Condizioni di erogabilità e indicazioni di appropriatezza prescrittiva delle prestazioni di assistenza ambulatoriale erogabili nell’ambito del Servizio sanitario nazionale. (16A00398) (GU Serie Generale n.15 del 2012016)
24. Ministry of Family and Social Services General Directorate of Services for Persons with Disabilities and The Elderly Disability and Ageing Statistical Bulletin – March 2022.(www.aile.gov.tr/eyhgm-en/)
25. Turkish Dental Association Population and Dentist Distribution in Turkey (2020) Survey Report (www.tdb.org.tr/sag_menu_goster.php?Id=469)
26. Kargul B, Bakkal M. Systems for the Provision of Oral Health Care in the Black Sea Countries Part 6: Turkey. OHDMBSC 2010;IX(3):115-121.
27. Stensson M, Norderyd J, Van Riper M, Marks L, Björk M. Parents’ perceptions of oral health, general health and dental health care for children with Down syndrome in Sweden. Acta Odontol Scand 2021;79(4):248-255. doi: 10.1080/00016357.2020.1824015
