Astmul copilăriei: partea a II-a. Manifestări orale și prevenire

Partea I: Astmul în copilărie: Partea I. Aspecte generale și caracteristici orale

Nevoile speciale de îngrijire a sănătății includ orice afecțiune fizică, de dezvoltare, mentală, senzorială, comportamentală, cognitivă sau emoțională sau condiție limitativă care impune management medical, intervenție medicală și/sau utilizarea serviciilor sau programelor specializate. Afecțiunea poate fi congenitală, de dezvoltare sau dobândită prin boli, traumatisme sau cauze din mediul înconjurător și poate impune limitări în executarea activităților zilnice de auto-întreținere sau limitări substanțiale ale activităților importante din cursul vieții. Îngrijirea medicală pentru persoanele cu nevoi speciale necesită cunoștințe specializate, precum și conștientizare sporită și atenție, adaptare și măsuri de adaptare peste cele considerate de rutină [1].

Îngrijirea medicală necesară (medically-necessary care – MNC) reprezintă serviciile de diagnostic, prevenire și tratament acceptate și esențiale (inclusiv echipamente, aparate și dispozitive) și îngrijire monitorizată, așa cum sunt stabilite de către furnizorii de servicii medicale calificate în tratarea oricărei afecțiuni, boli, leziuni sau malformații congenitale sau de dezvoltare pentru a promova sănătatea, creșterea și dezvoltarea optime. MNC include toate serviciile de asistență medicală care, în opinia medicului dentist curant sunt necesare pentru a asigura îngrijiri terapeutice și preventive ale cavității bucale de calitate optimă. Aceste servicii includ, dar nu se limitează la sedare, anestezie generală și utilizarea facilităților chirurgicale. MNC trebuie să țină cont de vârsta, stadiul de dezvoltare și starea psiho-socială a pacientului, ca și de cadrul adecvat pentru a satisface nevoile pacientului și ale familiei. Îngrijirea dentară este necesară din punct de vedere medical pentru a preveni și elimina bolile oro-faciale, infecția și durerea, pentru a restabili forma și funcția dentiției și pentru a corecta modificările de formă sau tulburările funcționale de la nivelul feței [1].

Definițiile astmului copilăriei

Astmul este cea mai frecventă boală cronică a copilăriei. Astmul pediatric este o afecțiune cronică frecventă cu implicații largi pentru sănătatea copiilor, familiile acestora și pentru sistemul medical [2]. Din cauza diferitelor fenotipuri ale astmului copilului, a fost dificil să se ajungă la un acord asupra unei definiții clare a afecțiunii și se folosește în schimb o descriere operațională: „Astmul este o boală inflamatore cronică a căilor respiratorii în care multe celule și elemente celulare joacă un rol” [3].

Astmul copilăriei și medicațiile

Agoniștii β2 inhalați sunt medicamente analgezice importante atât pentru astmul acut cât și pentru astmul cronic. Tratamentul combinat constând dintr-un corticosteroid inhalat și un agonist β2 inhalat cu acțiune de durată s-a dovedit a fi foarte eficient în îngrijirea astmului la adulți, dar în astmul copilăriei și în special la copiii preșcolari, reacția la tratament nu a fost la fel de bună [4].

Copiii trebuie monitorizați cu atenție pentru a evalua reacția la tratament, iar tratamentul care se dovedește ineficient trebuie întrerupt. Îngrijirea astmului implică mult mai mult decât un tratament farmacologic, deși aceasta este o parte foarte importantă a planului de tratament. Participarea la activitatea fizică este de o importanță primordială în astmul copilăriei și ar trebui încurajată [3].

Manifestări orale și prevenire

Există un consens în literatura de specialitate că această boală provoacă un impact care afectează în mod direct calitatea vieții unei persoane, nu numai din cauza modificărilor respiratorii, ci și a tulburărilor comportamentale, funcționale și fizice,  exemplificate prin  absenteismul școlar al copiilor [5]. În plus, există un număr tot mai mare de dovezi din studiile clinice sau epidemiologice care sugerează o creștere semnificativă a afecțiunilor cavității bucale la copiii astmatici, incluzând o prevalență crescută a cariilor, defecte ale smalțului, malocluzie, eroziune, candidoză orală și modificări ale compoziției și fluxului salivar, care se agravează la copiii care nu au acces la îngrijire stomatologică [6, 7].

O revizuire sistematică și meta-analiză au concluzionat, în baza unui studiu de 25 de articole din 1950 până în 2010, că astmul crește semnificativ riscul apariției cariilor în dentiția temporară și permanentă. Unul dintre posibilii factori predispozanți este  medicamentul ingerat, care acționează asupra secreției de salivă și asupra conținutului de imunoglobulină A [8]. Pe de altă parte, o altă revizuire a literaturii bazată pe studiul a 27 de articole a constatat că, deși studiile recente prezintă puține dovezi ale unei relații între astm și cariile dentare, cele mai multe arată că gravitatea bolii și farmacoterapia acesteia (tipurile de medicamente) sunt factori pentru un risc crescut la carie [6]. În plus, am evidențiat faptul că majoritatea studiilor publicate au fost realizate în mediu spitalicesc și acest studiu oferă dovezi pentru stabilirea asistenței medicale primare. De aceea, creșterea frecvenței cariilor la astmatici pare să fie mai degrabă asociată cu tratamentul, în special cu utilizarea salbutamolului, decât cu boala în sine, ceea ce concordă cu concluziile din acest studiu, realizat într-un serviciu de asistență medicală primară [9].

Cariile dentare

Există mulți factori referitori la etiologia cariilor dentare, cum ar fi dieta, fluxul salivar, componentele salivare, apărarea gazdei și condițiile socio-economice. Având în vedere importanța unei identificări timpurii a populațiilor cu risc la carie, acest studiu a intenționat să evalueze dacă populația astmatică are nevoie de o atenție stomatologică specială sub formă de programe de prevenire. În comunitatea științifică există unele controverse referitoare la relația dintre astm și carie și la diferitele metodologii utilizate pentru studierea acestor boli. În prezentul studiu s-au utilizat indici și metodologii cunoscute pe scară largă, care au permis comparația între grupurile cu sau fără astm. Riscul apariției cariilor dentare la persoanele care utilizează în mod regulat medicamente pentru astm a fost bine documentat, iar apariția acestuia este cauzată în principal de modificările parametrilor salivari [10].

Au existat dezbateri considerabile în literatura de specialitate referitoare la riscul la carie al pacienților astmatici. Studiile au demonstrat o prevalență mai mare a cariilor atât în dentiția temporară, cât și în cea permanentă a copiilor cu astm [11, 12].

Utilizarea pe termen lung a medicamentelor îndulcite, inclusiv antibiotice și analgezice, care poate apărea în populația astmatică s-a dovedit a fi dăunătoare sănătății dentare [13, 14].

Unii autori au descoperit că subiecții astmatici ar putea avea un risc mai mare la carie, acordând o atenție specială medicamentelor utilizate. O experiență carioasă crescută a fost asociată cu utilizarea prelungită a bronhodilatatoarelor, care duce reducerea fluxului salivar [15].

În plus, Kargul și col. au arătat că există o scădere a pH-ului salivar și al plăcii sub valoarea critică de 5,5, la 30 de minute după utilizarea agonistului (salbutamol 400 mcg) și a corticosteroidului inhalator (fluticasonpropionat 250 mcg) [16].

Astmul în sine a fost considerat un factor de risc pentru cariile dentare de către unii autori [17, 18] sau s-a dat vina pe medicația utilizată pentru tratamentul astmului [17, 19-21]. Însă există și autori care nu au găsit o corelație între astm și/sau medicamentele utilizate și un risc crescut la carie [22]. În pofida acestor opinii divergente, toate studiile concluzionează că acești copii astmatici sunt expuși riscului și că sunt necesare programe speciale de prevenire. Fie prin starea acestuia de boală, fie prin farmacoterapie, astmaticul prezintă mai mulți factori pentru un risc crescut la carie. Valorile pH-ului majorității pulberilor inhalatoare sunt sub 5,5. La copiii astmatici s-a detectat o scădere a pH-ului salivar și al plăcii după utilizarea acestor inhalatoare. Această valoare scăzută a pH-ului asociată cu un debit salivar redus (cauzat de agoniști beta-adrenergici și de medicamente antihistaminice) face ca astmaticii să fie mai susceptibili la carii și la eroziune. Există doar câteva studii care țin cont de faptul că astmul este o boală cu o mare diversitate a gravității și a duratei. Această abordare ar putea ajuta la clarificarea unei anumite variabilități a riscului la carie [23].

Există doar puține studii care au raportat impactul acestuia asupra cavității bucale. Copiii cu afecțiuni cronice, cum ar fi astmul, necesită un program preventiv al afecțiunilor cavității bucale și dentare ca parte a îngrijirii interdisciplinare a acestora [24].

Este evident că se pot utiliza strategiile preventive pentru a aborda creșterea riscului la carie la astmatici. Acestea includ o creștere a frecvenței vizitelor de igienizare dentară, intervenții de fluorizare și respectarea măsurilor de prevenire a cariilor. Toate grupele de vârstă ar trebui să fie conștientizate de problemă și să fie încurajate să facă controale stomatologice periodice. Pacienții trebuie instruiți să își clătească gura după utilizarea unui inhalator.

Complexe fosfat amorf de calciu – fosfopeptidă cazeină

CPP-ACP este fosfatul de calciu capabil să remineralizeze leziunile inițiale ale smalțului echivalent cu fluorurile [25]. Pentru a gestiona dezvoltarea leziunii carioase prin reducere la minim a solubilității smalțului în timpul unui atac acid, suprafețele dentare ale persoanei trebuie expuse la niveluri suprasaturate de calciu, fosfat și fluor care sunt disponibile în produsele care conțin acești ioni într-o formă biodisponibilă [26].

În plus, s-au obținut efecte mai bune atunci când s-a utilizat CPP-ACP împreună cu fluor, CPP-ACP fiind mai eficient utilizat ca un strat autoaplicat local după ce dinții au fost periați cu o pastă de dinți fluorurată de copiii care prezintă un risc crescut la carie [27].

Combinație de CPP-ACP și fluorură (CPP-ACFP)

Studiul clinic a indicat faptul că aplicațiile locale de două ori pe zi de pastă cu CPP-ACP ca adjuvant la un program standard de igienă orală ce include pastă de dinți fluorurată îmbunătățesc semnificativ remineralizarea leziunilor cu pete albe. Utilizarea pastei cu CPP-ACP împreună cu pastă de dinți cu fluor ar putea fi eficientă pentru prevenirea demineralizării și promovarea remineralizării leziunilor care apar sub suprafața smalțului [28]. În plus, Procentul de Recuperare a Microdurității Suprafeței (Percentage Surface Microhardness Recovery – % SMHR) a probelor de smalț a fost de 10% CPP-ACP + 900 ppm fluor (GC MI Paste Plus) > 10% CPP-ACP (GC Tooth Mousse) > C₃H₇CaO₆P + MgCl₂ + 10% Xylitol (ROCS Gel de remineralizare) > Control (soluție de remineralizare). Totuși, nu s-au observat diferențe semnificative din punct de vedere statistic între grupuri (p=0,290). Trei agenți diferiți pot fi considerați eficienți pentru remineralizarea leziunilor carioase produse artificial [29].

Glicerofosfatul de calciu (CGP)

Glicerofosfatul de calciu, C₃H₇CaO₆P (CGP) este sarea acidului glicerofosforic. Aceasta se folosește în mod uzual ca ingredient alimentar și ca supliment nutritiv. Primele studii ale lui Bowen din 1972 au evaluat efectul cariostatic al acestui fosfat organic de calciu folosind CGP ca supliment nutritiv.

Recent, un produs numit „gel mineral ROCS”, pretinde că gestionează leziunile carioase timpurii. Moiseeva și col.(2018)[30] au raportat că aplicarea gelului care conține noul complex mineral de magneziu și calciu a dus la un efect de remineralizare pozitiv care s-a obținut la pacienții cu stadii incipiente ale cariilor dentare, precum și la cei cu leziuni fără carii. Petele albe (stadiul incipient al cariilor) au dispărut complet în 80% din cazuri după 15 aplicări ale acestui produs.

Un studiu realizat de Kargul și col. a arătat că mestecarea gumei fără zahăr timp de cel puțin un minut după utilizarea unui inhalator poate neutraliza pH-ul plăcii interdentare. De aceea se încurajează utilizarea gumei de mestecat fără zahăr pentru a stimula fluxul salivar și a limita acizii orali [31]. Utilizarea tabletelor masticabile sau a suplimentelor cu probiotice a prezentat de asemenea unele dovezi în controlul cariilor la copii. Totuși, eficiența acestroa pentru prevenirea cariilor este încă în curs de investigare [32].

În concluzie, copiii și adolescenții astmatici au prezentat o prevalență mai mare a cariilor la dinții permanenți după vârsta de 10 ani, precum și o igienă orală slabă și niveluri salivare mai mari ale Streptococilor Mutans, un grup bacterian important implicat în etiologia cariilor. Pe lângă alți factori importanți care ar trebui evaluați, rezultatele noastre sugerează că trebuie acordată o atenție specială copiilor și adolescenților astmatici din punct de vedere stomatologic pentru prevenirea cariilor [12, 22].

Eroziune dentară

Riscul crescut de eroziune dentară se poate atribui reducerii fluxului salivar, după cum se menționează mai sus [19].

În pofida faptului că inhalatoarele pentru astm, în special inhalatoarele pe bază de lactoză, produc un pH oral scăzut, nu s-a dovedit că aciditatea titrabilă a acestora ar avea un potențial eroziv pentru țesuturile dentare [33].

Un risc mărit de eroziune dentară se poate explica prin incidența mărită a bolii de reflux gastroesofagian (GORD) în rândul bolnavilor de astm [34].

Totuși, nu este clar dacă există o relație de cauzalitate între astm și GORD sau, alternativ, dacă aceasta reprezintă o asociere întâmplătoare între două afecțiuni comune ale copilăriei. Există o serie de explicații posibile pentru această prevalență mărită [35]. S-a raportat în literatură o asociere semnificativă între astm și GORD, deși direcția cauzalității rămâne neclară [36]. Întrucât există o asociere puternică între astm și GORD, toți stomatologii trebuie să fie proactivi la efectuarea trimiterilor adecvate dacă se observă eroziunea dentară [14].

Pentru a reduce la minim efectele medicamentelor și pentru a ajuta la prevenirea eroziunii dentare, pacienții pot fi încurajați să se clătească cu apă sau cu apă de gură cu fluor după administrarea medicamentelor pentru a neutraliza pH-ul oral. Poate fi de folos utilizarea unui dispozitiv distanțator pentru a direcționa medicația acidă direct în plămâni. Pacienților li se recomandă, de asemenea, să se spele de două ori pe zi cu o pastă de dinți cu fluor.

În cazul astmaticilor, există o ipoteză conform căreia medicamentele utilizate sub formă de inhalatoare orale, care intră în contact direct cu suprafețele palatine sau linguale, determină grade mai mari de eroziune din cauza pH-ului scăzut al medicamentelor, mai ales dacă acestea rămân pentru perioade prelungite în contact cu suprafața dintelui. În pofida studiilor clinice care demonstrează această relație, nu a apărut totuși în acest studiu, ceea ce se poate explica prin faptul că protocolul SSC pentru astm recomandă utilizarea dispozitivelor distanțatoare, care reduc prezența medicamentelor aplicate în cavitatea bucală și clătirea gurii cu apă după utilizarea medicamentelor, urmată de periajul dinților. Se arată că inhalatoarele cu pulbere uscată utilizate pentru astm au un pH acid. De aceea, pacienții pot fi încurajați să-și clătească gura imediat după utilizarea inhalatorului cu pH neutru sau cu soluții de gură bazice, cum ar fi antiacide lichide, bicarbonat de sodiu în apă, lapte sau ape de gură neutre cu fluorură de sodiu [37].

Studiile au raportat o prevalență mai mare a eroziunii la copiii cu un nivel socio-economic mai mare, întrucât aceștia au modele alimentare diferite, cu acces mai mare la consumul de băuturi industrializate și obiceiuri de igienă orală cu o frecvență mai mare a periajului dentar [14].

Defecte de smalț

La pacientul astmatic se reportează o prevalență crescută a defectelor de dezvoltare ale smalțului, cu riscul consecutiv de apariție a cariilor. Defectele smalțului dentar (opacitatea smalțului) sunt corelate cu o gravitate mai mare a astmului [5].

O recenzie sistematică recentă incluzând 25 de studii privind etiologia MIH a constatat, în mai multe studii, o asociere a bolilor din copilăria timpurie, cum ar fi astmul, ca factor etiologic pentru MIH, dar rezultatele au fost contradictorii în ceea ce privește utilizarea medicamentelor [38].

Pe scurt, autorii au ajuns la concluzia că utilizarea medicamentelor pentru astm înaintea vârstei de trei ani nu a prezentat un risc crescut de apariție a opacităților marcate în primul molar permanent, în comparație cu copiii care nu au luat medicamente, dar au avut o șansă mai mare de a dezvolta hipoplazie [39].

Nu există un consens în literatura de specialitate referitor la relația dintre astm și apariția cariilor, a defectelor smalțului și a eroziunii; prin urmare, trebuie efectuate studii longitudinale pentru a stabili o posibilă relație cauză-efect între astm și manifestările orale la copii [9].

Totuși, a existat o relație între prevalența cariilor și utilizarea salbutamolului, indiferent de tipul și gravitatea astmului, și eroziunea cu frecvență ridicată a igienei orale [9].

Boli parodontale

Studiile care investighează asocierea dintre astm și boala parodontală au prezentat rezultate echivoce [7]. S-a sugerat că relația dintre cele două poate fi atribuită fie efectelor secundare ale medicamentului pentru astm, activării patologice a procesului inflamator și imunitar, fie unei combinații a celor două. Mecanismele de protecție din salivă echilibrează interacțiunile dintre factorii bacterieni și imunologici și ajută la menținerea sănătății parodontale. O scădere a fluxului salivar și a IgA secretor, cauzată de utilizarea pe termen lung a medicamentelor pentru astm, reduce calitățile de protecție ale acestuia și, prin urmare, expune pacientul la un risc mai mare de a dezvolta boala parodontală. În plus, studiile au raportat că țesuturile gingivale ale pacienților astmatici au niveluri semnificativ crescute de IgE, care sunt responsabile de distrucția parodonțiului [40].

S-a dovedit că igiena orală este slabă în populația astmatică. McDerra și col. (1998) [41] au raportat depozite mai mari de placă la copiii astmatici de 4-10 ani, comparativ cu pacienții din grupul de control. Acest lucru nu s-a observat la grupul de 11-16 ani. S-a sugerat că părinții din grupa de vârstă mai mică nu considerau că sănătatea dentară este o prioritate mărită comparativ cu diagnosticul de astm. La copiii astmatici s-au raportat, de asemenea, niveluri crescute de gingivită și de tartru. Acest lucru poate fi agravat de respirația orală cronică secundară bolii sinupulmonare.

Pacienților astmatici li se recomandă să adopte practici de igienă orală mai precaute și să mențină un control constant al sănătății lor parodontale.

Candidoza

Utilizarea pe termen lung a ICS este puternic asociată cu o incidență crescută a infecției cu candidoză bucală, în special candidoza pseudomembranoasă [42].

Pacienții astmatici au o incidență crescută a candidozei orale, care poate fi atribuită efectelor generalizate imunosupresoare și antiinflamatoare ale corticosteroizilor. În plus, multe inhalatoare cu pulbere uscată conțin monohidrat de lactoză. Nivelurile crescute de glucoză bucală oferă un mediu încurajator pentru aderența candidozei și proliferarea în cavitatea bucală, mărind astfel riscul de infecție a mucoasei la pacientul astmatic. După cum s-a menționat anterior, utilizarea agoniștilor beta-2 reduce fluxul salivar, care poate predispune și mai mult pacientul astmatic la infecția cu candidoză [7].

Riscul de infecție orală se poate reduce la minimum printr-o serie de metode simple. Ar fi prudent să sfătuiți pacientul să se clătească cu apă sau să se spele pe dinți după administrarea inhalatoarelor pentru a reduce efectele sale locale asupra mucoasei. Mărirea fluxului salivar prin mestecarea gumei fără zahăr, împreună cu utilizarea apelor de gură antimicrobiene poate reduce, de asemenea, riscul colonizării cu candida. Tratamentul implică prescrierea fluconazolului oral sau, alternativ, a suspensiei orale de nistatină [43].

Tratamentul dentar la copiii cu astm

Considerații de management pentru pacientul astmatic

Există numeroase considerații de management pentru tratamentul dentar al pacientului astmatic (Tabelul 1). Principala preocupare în gestionarea pacienților astmatici care urmează tratament dentar este evitarea unui atac acut. Aceasta va implica nu numai îngrijire în timpul procedurii, ci și îngrijire înainte și după procedură. În calitate de medic stomatolog, unul dintre cele mai importante lucruri de completat este un istoric exhaustiv al bolii, pentru a stabili gravitatea afecțiunii și oportunitatea controlului astmului. Notați frecvența exacerbărilor și data ultimei exacerbări. Întrebați despre frecvența simptomelor și orice limitare apărută. Dacă pacientul cunoaște valorile debitului expirator de vârf (PEF) sau al volumului expirator maxim în prima secundă a unui expir forțat (FEV1), atunci înregistrați acest lucru în fișe. Documentați spitalizarea și istoricul medicației. Înregistrați orice factor declanșator comun (Tabelul 2). Dacă pacientul ia o doză mare de corticosteroizi orali, atunci poate exista riscul insuficienței suprarenale și ar fi prudent să se verifice cu medicul generalist dacă este necesară acoperirea cu steroizi pentru un tratament prelungit sau stresant. În timpul tratamentului, trebuie acordată atenție aplicării măsurilor pentru prevenirea exacerbărilor. Aerosolii din piese manuale ultrasonice, precum și praful de smalț dentar și reziduurile de materiale dentare s-au dovedit a fi declanșatori ai astmului, împreună cu poziționarea prelungită în decubit dorsal [44]. Utilizarea digii la astfel de pacienți poate contribui în mare măsură la reducerea probabilității producerii unui atac și, de asemenea, la asigurarea protecției căilor respiratorii [14].

Este general acceptat că aplicarea lacurilor fluorurate poate fi contraindicată la copiii cu astm sever (de obicei cei care necesită spitalizare). Motivul pentru aceasta este reacția posibilă la ingredientul numit colofoniu. Colofoniul se utilizează în anumite preparate de lac fluorurat ca rășină naturală pentru a ajuta lacul să adere la suprafața dintelui și se știe că provoacă reacții de sensibilizare [14].

Tabelul 1: Managementul dentar al pacientului astmatic

Tabelul: 2 Factori declanșatori ai astmului

Astmul în cabinetul de stomatologie

Anxietatea din cabinetul stomatologic este un factor declanșator obișnuit pentru atacurile de astm acut (Fast, 1986) și, ca atare, clinicienii ar trebui să respecte protocoalele de reducere a stresului pentru a evita apariția unui astfel de atac. Sedarea poate fi indicată, dar alegerea judicioasă a cazurilor este necesară la pacientul astmatic. Se consideră că utilizarea sedării prin inhalare a oxidului de azot la pacienții cu astm ușor până la moderat previne simptomele acute [14].

Totuși, este recomandabil să obțineți o consultație medicală la pacienții cu astm sever, întrucât oxidul de azot are potențialul de a provoca iritații ale căilor respiratorii, care pot exacerba un atac. Un studiu din 2003 realizat de Kil și col. a constatat că sedarea cu midazolam nu a avut efecte adverse asupra pacienților astmatici pediatrici [45] – un rezultat care a confirmat constatările lui Fraone și col. din 1999 [46].

Deși nu s-au raportat efecte adverse, trebuie amintit că midazolamul este un medicament sedativ, care poate provoca depresie respiratorie și este necesară prudență atunci când se sedează pacientul astmatic. Sunt raportate puține date despre incidența acestei probleme și, într-adevăr, se consideră că reacția nu este una frecventă, chiar și la pacienții sensibili la sulfit. Acest lucru se datorează faptului că anestezicele dentare conțin doar o cantitate mică de metabisulfat. Studiile indică faptul că aproximativ 96% dintre astmatici nu sunt de fapt sensibili la sulfiți; iar cei care sunt astmatici dependenți de steroizi sunt, de obicei, în stare gravă [47].

Deși multe articole au recomandat evitarea acestor soluții care conțin sulfit, s-au utilizat în mod egal anestezicele locale cu vasoconstrictoare în condiții de siguranță la pacienții astmatici [47]. De aceea, nu este clar care ar trebui să fie recomandarea potrivită. Dacă un pacient are antecedente de sensibilitate, fiți precauți și utilizați un anestezic local fără vasoconstrictor [14].

Trebuie vigilență atunci când se administrează anestezic local pacienților cu astm în cabinetul stomatologic. Acest lucru este cauzat de prezența metabisulfatului de sodiu, care se găsește în soluția anestezică locală ce conține vasoconstrictoare și este utilizat pentru a preveni descompunerea vasoconstrictorului. Acest agent poate induce reacții de hipersensibilitate, precipitând astfel un atac de astm [48]. 

Managementul atacului acut

Un atac de astm acut sever se poate prezenta ca dispnee și respirație șuierătoare. Este posibil ca un copil să nu reușească să completeze o propoziție sau să fie gâfâie prea tare pentru a se hrăni. Fluxul respirator poate fi >40/min (2-5 ani) sau >30 (>5 ani). Ritmul cardiac poate fi, de asemenea, mărit la >140/min (2-5 ani) și >125/min (>5 ani). În cazul unui atac de care îi pune viața în pericol, pacientul poate prezenta cianoză, efort respirator redus, ritm cardiac redus, semne neurologice cum ar fi confuzie sau grad redus de conștientizare sau pierderea cunoștinței [44, 49].

Evaluați căile respiratorii, respirația, circulația, gradul  de dizabilitate și expunerea. Dacă pacientul este conștient, așezați-l în poziție verticală și administrați două pufuri ale unui agonist beta cu acțiune scurtă (salbutamol 100 mcg/inhalator) și repetați dacă este necesar. Dacă pacientul nu poate utiliza inhalatorul în mod corespunzător, administrați medicamentul folosind un dispozitiv distanțator. Se administrează oxigen la 15/L minut. Dacă nu există nicio îmbunătățire sau dacă atacul de astm este sever, chemați o ambulanță. Dacă pacientul își pierde cunoștința, începeți resuscitarea cardio-pulmonară [50]. 

Concluzie

Pacienții astmatici prezintă un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni dentare, iar cabinetul stomatologic conține o multitudine de factori declanșatori comuni pentru atacurile de astm. Acest lucru arată că este important ca stomatologii să fie vigilenți și să recunoască corelația dintre astm și problemele acestuia asociate cu sănătate orală. Diagnosticul timpuriu, intervenția corectă și prevenirea pot ajuta la reducerea la minim a riscurilor de apariție a bolilor dentare și la reducerea apariției exacerbărilor acute.

Notă: Această cercetare face parte din 2019-1-RO01-KA202-063820 Erasmus+ Project „Resurse academice de îngrijire specială orală” (OSCAR)

Bibliografie

1. AAPD REFERENCE MANUAL V 40/NO 6 18/19 – 2012
2. Hoch HE, Houin PR, Stillwell PC. Asthma in Children: A Brief Review for Primary Care Providers. Pediatr Ann 2019; 48(3):103–9.
3. Gibson J,  Loddenkemper R,  Lundbäck B,  Sibille Y. ERS European Respiratory Society, the European Lung White Book.  Respiratory health and disease in Europe: the new European Lung White Book. Eur Respir J 2013; 42: 559-63. 
4. Chee C, Sellahewa L, Pappachan JM. Inhaled Corticosteroids and Bone Health. Open Respir Med J 2014; 8: 85–92.
5. Guergolette RP, Dezan CC, Frossard WTG, Ferreira FBA, Cerci Neto AFK. Prevalence of developmental defects of enamel in children and adolescents with asthma. J Bras Pneumol 2009;35:295-300.
6. Turkistani JM, Farsi N, Almushayt AAS. Caries experience in asthmatic children: a review of literature. J Clin Pediatr Dent 2010;35:1-8.
7. Thomas MS, Parolia A, Kundabala MVM. Asthma and oral health: a review. Aust Dent J 2010;55:128-33.
8. Alavaikko S, Jaakkola MS, Tj.derhane LJJ. Asthma and caries: a systematic review and meta-analysis. Am J Epidemiol 2011;15:631‐41.
9. Rezende G, Dos Santos NML, Stein C, Hilgert JB, Faustino-Silva DD. Asthma and oral changes in children: Associated factors in community of southern Brazil. Int J Paediatr Dent 2019;29(4):456-63. doi: 10.1111/ipd.12487.
10. Paganini M, Dezan CC, Bichaco TR, de Andrade FB, Neto AC, Fernandes KB. Dental caries status and salivary properties of asthmatic children and adolescents. Int J Paediatr Dent 2011; 21: 185–91.
11. Stensson M, Wendt L K, Koch G, Oldaeus G, Birkhed D. Oral health in preschool children with asthma. Int J Paed Dent 2008; 18: 243–50.
12. Botelho MPJ, Maciel SM, Neto AC, Dezan CC, Fernandes KBP, de Andrade FB. Cariogenic microorganisms and oral conditions in asthmatic children. Caries Res 2011; 45: 386–92.
13. Barry S, O’Connor M, Fleming P. Prescribing sugar-containing medicine for children – Are we forgetting “Primum non Nocere”? Ir Med J 2009; 102: 298–300.
14. Harrington  N, Prado N, Barry S. Dental treatment in children with asthma – a review. Br Dent J 2016; 25;220(6): 299-302.
15. Ryberg M, Moller C, Ericson T. Effect of beta 2-adrenoceptor agonists on saliva proteins and dental caries in asthmatic children. J Dent Res 1987; 66: 1404–6.
16. Kargul B, Tanboga I, Ergeneli S, Karakoc F, Dagli E. Inhaler medicament effects on saliva and plaque pH in asthmatic children. J Clin Pediatr Dent 1998; 22: 137–40.
17. Ersin NK, Gülen F, Eronat N, Cogulu D, Demir E, Tanaç R, Aydemir S. Oral and dental manifestations of young asthmatics related to medication, severity and duration of condition. Pediatr Int 2006; 48: 540–54.
18. Stensson M, Wendt LK, Koch G, Nilsson M, Oldaeus G, Birkhed D: Oral health in pre-school children with asthma – followed from 3 to 6 years. Int J Paediatr Dent 2010; 20: 165–72.
19. Ryberg M, Moller C, Ericson T. Saliva composition and caries development in asthmatic patients treated with beta 2-adrenoceptor agonists: a 4-year follow-up study. Scand J Dent Res 1991; 99: 212–8.
20. Reddy DK, Hedge AM, Munshi AK: Dental caries status of children with bronchial asthma. J Clin Pediatr Dent 2003; 27: 293–6.
21. Shashikiran ND, Reddy VVS, Raju PK. Effect of antiasthmatic medication on dental disease: dental caries and periodontal disease. J Indian Soc Pedod Prev Dent 2007; 25: 65–8.
22. Meldrum AM, Thomson WM, Drummond BK, Sears MR: Is asthma a risk factor for dental caries? Findings from a cohort study. Caries Res 2001;35: 235–9.
23. Eloot A, Vanobbergen J, Martens L. Oral health in asthmatic children: a dose-response study. Rev Belge Med Dent (1984). 2004;59(2):130-7.
24. Ramos-Ríos JA, Ramírez-Hernández E, Vázquez-Rodríguez EM, Vázquez-Nava F. Asthma-associated oral and dental health repercussions in children aged 6 to 12 years. Rev Alerg Mex 2017;64(3):270-6.
25. Meyer F, Enax J. Early Childhood Caries: Epidemiology, Aetiology, and Prevention. Int J Dent. 2018;22:1415873.
26. Reynolds EC.The prevention of sub-surface demineralization of bovine enamel and change in plaque composition by casein in an intra-oral model. J Dent Res. 1987;66(6):1120-7. doi: 10.1177/00220345870660060601.
27. Kawashita  Y, Kitamura M , Saito T. Early childhood caries. Int J Dent 2011;2011:725320.
28.  Bakkal M, Abbasoglu Z, Kargul B.The Effect of Casein Phosphopeptide-Amorphous Calcium Phosphate on Molar-Incisor Hypomineralisation: A Pilot Study. Oral Health Prev Dent  2017;15(2):163-7.
29. Yavuz and Kargul B – Comparative Evaluation of the High Definition Optical Coherence Tomography and Microhardness for Remineralization of Enamel Caries Lesions (pHD thesis, 2018).
30. Moiseeva NS, Kunin AA, Haytac CM. Efficiency of dental caries prevention with the use of polymer-based toothpastes modified by the electromagnetic field. EPMA J. 2018 14;9(3):319-29. doi: 10.1007/s13167-018-0140-z. 
31. Steinbacher DM, Glick M. The dental patient with asthma. An update and oral health considerations. J Am Dent Assoc 2001; 132:1229–39.
32. Sukumaran A, Pradeep S Anand. Early Childhood Caries: Prevalence, Risk Factors and Prevention.  Front Pediatr. 2017;18(5):157.
33. Tootla R, Toumba K, Duggal MS. An evaluation of the acidogenic potential of asthma inhalers. Arch Oral Biol 2004; 49: 275–83.
34. Harding SM. Gastroesophageal reflux, asthma, and mechanisms of interaction. Am J Med 2001; 111 (Suppl 8A): 8S–12S.
35. Mansfield LE, Stein MR. Gastroesophageal reflux and asthma: a possible reflex mechanism. Ann Allergy 1978; 41: 224–6.
36. Havemann BD, Henderson CA, El-Serag HB. The association between gastro-oesophageal reflux disease and asthma: a systematic review. Gut 2007; 56: 1654–64.
37. Imfeld T. Prevention of progression of dental erosion by professional and individual prophylactic measures. Eur J Oral Sci 1996;104:215–20.
38. Silva M, Scurrah K, Craig J, Manton D, Kilpatrick N. Etiology of molar incisor hypomineralization – A systematic review. Community Dent Oral Epidemiol 2016;44:342‐53.
39. Wogelius P, Haubek D, Poulsen S. Prevalence and distribution of demarcated opacities in permanent 1st molars and incisors in 6 to 8-year-old Danish children. Acta Odontol Scand 2008;66:58‐64.
40. Hyyppa T. Gingival IgE and histamine concentrations in patients with asthma and in patients with periodontitis. J Clin Periodontol 1984; 11: 132–137. 1984.
41. McDerra E J, Pollard M A, Curzon ME. The dental status of asthmatic British school children. Paediatr Dent 1998; 20: 281–7.
42. Geddes DM. Inhaled corticosteroids: benefits and risks. Thorax 1992;47: 404–7.
43. Lewis M. The role of antifungal and antiviral agents in primary dental care. Prim Dent J 2014; 3: 59–64.
44. Mathew T, Casamassimo PS, Wilson S, Preisch S, Allen E, Hayes JR. Effect of dental treatment on the lung function of children with asthma. JADA 1998; 129: 1120–8.
45. Kil N, Zhu JF, VanWagnen C, Abdulhamid I. Effects of midazolam on asthmatic children. Pediatr Dent 2003; 25: 137–42.
46. Fraone G, Wilson S, Casamassimo PS, Weaver J, Pulido AM. The effect of orally administered midazolam on children of 3 age groups during restorative dental care. Pediatr Dent 1999; 21: 235–41.
47. Bush RK, Taylor SL, Holden K, Nordlee JA, Busse WW. Prevalence of sensitivity to sulfiting agents in asthmatic patients. Am J Med 1986; 81: 816–20.
48. Seng GF, Gay BJ. Dangers of sulfites in dental local anesthetic solutions: warning and recommendations. J Am Dent Assoc 1986; 113: 769–70.
49. Choudat D. Occupational lung diseases among dental technicians. Tuber Lung Dis 1994; 75: 99–104.
50. Jevon P. Updated posters to help manage medical emergencies in the dental practice. Br Dent J 2015; 219: 227–9.